C.T. Popescu, despre gafa ministrului Apărării: Omul acesta nu are nicio treabă cu Armata română
Cristian Tudor Popescu a criticat gestul ministrului Apărării, care a fost fotografiat verificându-și telefonul chiar în timp ce militarii întorși din Afganistan îi dădeau onorul.
O familie a fost găsită moartă într-un apartament
Gorghiu: Politica externă a țării o face Președintele
Ciucă, întrebat dacă Dîncu va fi remaniat pentru declarația despre Ucraina
Avion de agrement prăbușit în lacul Colibița
CTP: Mulți români din America sunt trumpiști
CTP: Dumnezeu îmbătrânește
CTP: PNRR, ca-n bancul cu Ițic și Ștrul la vânătoare de lei africani
CTP: Foarte bine că nu ne primesc în zona euro!
CTP: Partidul unic de la putere dorește să aibă serviciile în mână
Jurnalistul atrage atenția că, în astfel de situații, protocolul este ca oficialii de rang înalt să își lase telefonul de serviciu în grija unui aghiotant, iar acesta să fie cel care îi informează dacă apare o urgență.
„Un demnitar care participă la un asemenea eveniment de maximă solemnitate, cum este aceasta, își lasă telefonul de serviciu la aghiotant. Și în caz că izbucnește războiul nuclear vine aghiotantul cu telefonul. Așa fac demitarii de rang înalt în astfel de situații. Cum se apucă să butoneze? Omul acesta nu are nicio treabă cu Armata română, cu ideea de militar, cu ideea de respect, cu ideea de onoare. Nu are absolut nicio legătură”, a spus jurnalistul Cristian Tudor Popescu, la Jurnal de Seară.
Gabriel Leș a participat sâmbătă, la Bistrița, la ceremonia care a marcat întoarcerea din Afganistan a militarilor din Batalionul 812 Infanterie „Șoimii Carpaților”.
În timp ce aceștia îi dădeau onorul, ministrul Apărării a fost surprins că își verifica telefonul.
Gabriel Leș se află la al doilea mandat de ministru al Apărării și nu a făcut serviciul militar.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News