Live

Bâlbe pe reglementarea prețului în energie. Ciucă spune că va fi pentru un an, OUG publicat de guvern e până în 2025

Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
Relațiile între UDMR ș partenerii de Coaliție s-au deteriorat simțitor în ultima perioadă. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Guvernul a publicat ordonanța de urgență care urmează să fie adoptată în ședința de vineri, care stabilește un mecanism pentru achiziția centralizată de energie electrică valabil până în 2025. Este primul pas spre reglementarea prețului din energie. Deși OUG stabilește mecanismul pentru următorii doi ani și jumătate, cu doar câteva ore înainte de publicarea documentului, premierul Nicolae Ciucă declara că prețul va fi reglementat „probabil, pe încă un an de zile, începând cu 1 ianuarie”.

După cum a scris Digi24.ro miercuri, liderii coaliției au discutat despre perioada în care se va aplica mecanismul de reglementare în energie, însă nu s-au înțeles pe acest termen. Marcel Ciolacu, liderul PSD, a spus din nou, joi, că perioada de aplicare va fi până în 2025, în aceeași zi premierul declarând ca se va aplica pentru un an, începând cu 1 ianuarie 2023.

„Este foarte dificil să stabilim un ecart de timp atât de mare. Trebuie să vedem că numai anul acesta am venit cu a treia ordonanţă”, a declarat Ciucă, întrebat fiind dacă termenul de aplicare este până în 2025.

Potrivit OUG publicată pe site-ul guvernului, „pe durata 1 ianuarie 2023 - 31 martie 2025 se instituie mecanismul de achiziție centralizată de energie electrică”.

Mai exact, prin acestă ordonanță executivul stabilește că preţul plătit de achizitorul unic, adică operatorul pieței centralizate de electricitate (OPCOM), producătorilor de energie electrică pentru cantităţile de energie electrică vândute de aceştia prin intermediul acestui mecanism este de 450 lei/MWh şi, în acelaşi timp, OPCOM vinde cantităţile de energie electrică cumpărate furnizorilor de energie electrică care au contracte încheiate cu clienţi finali, operatorului de transport şi de sistem energie electrică şi operatorilor de distribuţie energie electrică, prin mecanismul de achiziţie centralizată de energie electrică, tot cu preţul de 450 lei/MWh.

Astfel, guvernul încearcă să reglementeze situațiile în care energia electrică este cumpărată la un preț și mai apoi vândută la un preț de câteva ori mai mare.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, tranzacţiile cu energie electrică vizate sunt aplicabile „producătorilor ale căror capacităţi de producere totalizează o putere instalată mai mare sau egală cu 10 MW, cu excepţia producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie, pentru tehnologiile şi puterea instalată prevăzute la art 3. alin (1) din Legea nr. 220/2008, pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, cu modificările şi completările ulterioare, a capacităţilor de producere a energiei electrice intrate în funcţiune după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi producătorilor cu capacităţi de producere de energie electrică şi termică în cogenerare care livrează energie termică în SACET”.

Ordonanța de urgență pe care guvernul o va adopta vineri nu conține și plafoanele stabilite în Coaliție, aceste fiind deja incluse în ordonanța anterioară, care va fi completată săptămâna viitoare în Parlament astfel încât prețul maxim pe care îl vor plăti consumatorii casnici care nu se încadrează în 255 kWh, precum și marea industrie să fie de 1,3 lei/kWh. Plafoanele anterioare rămân neschimbate, adică 0,68 și 0,80 lei/kWh pentru cei care consumă cel mult 100, respectiv 255 de kWh.

De asemenea, Marcel Ciolacu declara că în Parlament, acolo unde OUG dată de guvern în luna septembrie se află în dezbatere la Camera Deputaților care este și cameră decizională, vor fi adoptate mai multe amendamente.

„O să mai venim cu amendamente în Parlament, o să venim cu bisericile, cu familii monoparentale, cu cei care au de la trei copii în sus, pe declaraţii pe propria răspundere, cum e normal, nu trebuie toată lumea să facă declaraţii sau să justifice, şi cu cei care au nevoie de aparate medicale, un consum mai mare de energie. Tot ce a scăpat la un moment dat din ordonanţă, plus serviciile publice, companiile de apă, tramvaie, metrou”, a declarat Ciolacu.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce a spus Georgescu când a fost întrebat pe cine va desemna premier și pe cine va numi la conducerea serviciilor secrete

Lasconi: Ciolacu e foarte îngrijorat că pierdem bani. Deja am început să pierdem, nu vom mai avea pentru pensii, salarii

Stolojan: E ultima şansă pe care o au aceste partide pro-europene de a forma o majoritate. Următorul guvern are un corset financiar

Antonescu, acuzații la adresa lui Ponta: Când faci milioane din consultanță cu firme turcești sau sârbești, te interesează mai puțin UE

Partenerii noștri