Live

Pfizer - BioNTech a dat România în judecată pentru a ne obliga să plătim vaccinurile anti-Covid contractate în pandemie

Data actualizării: Data publicării:
Vaccinul anti-Covid, produs de Pfizer-Biontech. Foto: Profimedia Images

Pfizer - BioNTech a dat România în judecată pentru a obliga țara noastră să plătească toate vaccinurile anti-Covid pe care le-a contractat în urma protocolului semnat în 2021, informează Context.ro.

„Pfizer și BioNTech caută să facă România să își respecte angajamentele pentru comenzile de vaccinuri COVID-19 plasate de Guvernul României, parte a contractului de livrări pentru Uniunea Europeană, semnat în mai 2021.

Această procedură formală vine după discuții lungi între părți, care au avut loc în spiritul parteneriatului cu România și cu membrii Guvernului României. Pfizer și BioNTech cred că este important ca toate părțile implicate să își respecte obligațiile contractuale, în baza acordului care a facilitat succesul răspunsului European la pandemia COVID-19”, se arată într-un răspuns al asocierii Pfizer - BioNTech transmis la solicitarea Context.ro.

Acțiunea legală demarată împotriva României nu este prima pe care gigantul farmaceutic Pfizer o inițiază. În noiembrie anul trecut, Pfizer a dat Polonia în judecată pentru că nu a onorat plățile celor 60 de milioane de doze de vaccin COVID-19 contactate de statul polonez.

În decembrie 2023, compania a confirmat că a dat în judecată și Ungaria, pentru același motiv.

DNA a deschis dosar penal pentru vaccinurile anti-Covid

Procurorii DNA au cerut Președinției și Senatului să încuviințeze începerea urmăririi penale față de fostul premier Florin Cîțu și foștii miniștri ai Sănătății, Vlad Voiculescu și Oana Mihăilă, într-un dosar privind achizițiile de vaccinuri anti-Covid în pandemie.

Procurorii DNA își argumentează acuzațiile în dosarul vaccinurilor anti-Covid, în care Florin Cîțu, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă sunt cercetați pentru abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu, pe faptul că cei trei, care erau prim-ministru, respectiv miniștri ai Sănătății, au aprobat cumpărarea a zeci de milioane de doze de vaccin peste necesarul deja contractat, care acoperea mai mult decât suficient populația estimată a se vaccina împotriva virusului SARS-CoV-2. În referatul procurorilor apare și numele actualului șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu.

Prejudiciul calculat de procurori pentru dozele ce vaccin cumpărate degeaba de statul român depășește un miliard de euro.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România și SUA au semnat protocolul privind achiziția a 32 de avioane de luptă „invizibile” F-35

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații. Elevă: „Trebuie să convingem sponsorii”

Peste 50.000 de recruți ucraineni au primit instruire în Regatul Unit. România e prezentă pe lista țărilor participante la „Interflex”

Vinul spumant, tot mai cumpărat în ultimii ani. „Românul a învățat să îl consume, de la micul-dejun până la cină”

Partenerii noștri