Peste 12 tone de deşeuri mascate sub forma unui transport umanitar, oprite la graniţă: „Nu este altceva decât gunoi”
Peste 12 tone de deşeuri mascate sub forma unui transport umanitar au fost oprite la graniţă. Mărfuri second-hand, despre care autorităţile afirmă că erau „gunoi”, au fost oprite la PTF Borş II. Încărcătura se afla într-un camion care urma să ajungă în judeţul Teleorman.
„Comisarii Gărzii de Mediu Bihor au oprit la graniţă – punctul de trecere a frontierei PTF BORŞ II, un autotren încărcat cu ajutoare umanitare, ce avea că destinaţie localitatea Ciuperceni din jud. Teleorman. Conţinutul transportului le-a ridicat suspiciuni comisarilor GNM, iar aceştia au cerut sprijinul lucrătorilor ANPC”, anunţă, joi, Garda de Mediu.
Sursa citată de News.ro a precizat că inspectorii au confirmat cele 12.265 kg de marfă second hand, „nu este altceva decât gunoi”.
„În consecinţă, Garda de Mediu Bihor a interzis intrarea în ţară a transportului ilegal de deşeuri mascat în «ajutor umanitar»”, a mai transmis Garda de Mediu.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News