Patriarhia Română, "profund indignată" de spectacolul de teatru „Eu sunt. Și?” prezentat la Cluj-Napoca
Patriarhia Română precizează într-un comunicat că a luat act cu profundă indignare de spectacolul de teatru „Eu sunt. Și?” prezentat la Cluj-Napoca în cadrul „Săptămânii Mândriei” a minorităților sexuale.
„Conținutul indecent al acestei reprezentații include folosirea batjocoritoare a unor simboluri religioase creștine, mesajul transmis fiind unul deliberat blasfemiator.
Asemenea atitudini jignitoare la adresa covârșitoarei majorități a românilor, etichetarea negativă a credincioșilor creștini, ofensarea repetată a sentimentelor religioase dezbină societatea şi denotă intoleranță tocmai din partea acelora care fac apel în mod insistent la toleranță.
Considerăm că este vorba de un act de propagandă ideologică anticreștină, care nu poate fi scuzat sub pretextul unei manifestări așa-zis artistice”, susţine Patriarhia printr-un comunicat.
Sursa citată argumentează cu faptul că, potrivit Legii cultelor 489/2006, la art. 13, alineatul 2, „sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de defăimare și învrăjbire religioasă, precum și ofensa publică adusă simbolurilor religioase”.
„În consecință, pledăm pentru respectarea legii în spiritul și litera ei. În acelaşi timp, îndemnăm la promovarea decenței în spațiul public, ca premisă pentru o reală toleranță.”, conchide Patriarhia Română.
Organizatorii „Săptămânii Mândriei”: „Spectacolul nu este un spectacol al comunității LGBTQ, nu este produs de noi”
Potrivit unui comunicat al organizatorilor „Săptămânii Mândriei” transmis, miercuri, agenției Mediafax, spectacolul de teatru „Eu sunt! Și?” a fost pus în scenă de o companie independentă, Teatrul Bagaj.
„Cei care au asistat cap-coadă la reprezentație cunosc însă adevărul – acest spectacol ironizează extremismul religios și falsa religiozitate a celor care, deși nu se regăsesc în valorile creștine precum iubirea, compasiunea și respectul, folosesc religia creștină drept scut atunci când îi atacă pe cei mai vulnerabili dintre noi, iar acesta este un fenomen ce ar trebui să scandalizeze orice creștin adevărat. Spectacolul nu face vreo propagandă homosexuală, ba dimpotrivă, are pasaje împotriva comunității gay sau replici care aduc atingeri demnității noastre. Spectacolul nu este un spectacol al comunității LGBTQ, nu este produs de noi, este un spectacol al unei companii de teatru independente, iar cei care au produs și interpretează acest spectacol sunt heterosexuali, bărbați care iubesc femeile și femei care iubesc bărbații”, se arată în documentul citat.
Organizatorii manifestării susțin că spectacolul a fost inclus în program pentru că este un act artistic, este o viziune regizorală care în cele din urmă promovează apropierea dintre oameni, indiferent de religia sau orientarea lor sexuală.
„Reacțiile puternice stârnite de acest spectacol sunt surprinzătoare, în condițiile în care el s-a jucat în întreaga țară în diferite teatre și instituții de stat și private. Ceea ce diferă în situația de față este, credem noi, contextul. Spectacolul nu a avut parte de reacții în nicio instituție unde s-a mai jucat. Asociat, însă, cu un festival gay, care oricum stârnește reacții puternice doar prin simpla sa existență, spectacolul devine o unealtă pentru grupările extremiste, fiind doar un alt pretext, un motiv în plus care îi îndreptățește să urască homosexualii și să ne scoată, ca până acum, țapii ispășitori, dușmanii familiilor, răul suprem”, a menționat Lucian Dunăreanu, președintele Asociației PRIDE România, asociația organizatoare a „Săptămâna Mândriei”.
Pe site-ul festivalului „Săptămânii Mândriei” se precizează că piesa „Eu sunt! Și?” abordează problema identității sexuale prin prisma ambelor tabere, pro/contra, într-o cheie ironică și aproape autoironică, spectacolul fiind un colaj de idei, rezultatul unei introspecții individuale și colective.
„Având ca punct de pornire situația lagărelor de concentrare pentru gay din Cecenia, spectacolul expune perspectiva locală/națională asupra acestui subiect polemic. Conținând elemente de performance, tinde spre o exprimare exacerbată a ideilor noastre cu privire la condiția comunității LGBT. Spectacolul este un test de onestitate și curaj atât pentru echipă, cât și pentru public și folosește efecte speciale: stroboscop, mașină de fum, sunete puternice și nu este recomandat copiilor, femeilor însărcinate, persoanelor cu epilepsie și celor cu pace-maker”, se menționează pe site-ul amintit.
Spectacolul a fost prezentat luni seara la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.
„Săptămâna Mândriei” are loc la Cluj-Napoca în perioada 10 -16 iunie.
Surse: Patriarhia Română, Mediafax
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News