Părinții cu copii mici, încurajaţi cu stimulente financiare să revină la muncă. Suma promisă de ministrul Muncii
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunțat că în ședința de Guvern de joi va fi adoptată o o ordonanţă prin care părinţii vor fi încurajaţi să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de şase luni a copilului, prin oferirea unui stimulent de reinserţie de 1.500 de lei.
„Cifrele pe fond n-arată bine: avem o creştere a numărului de persoane care intră în pensie, avem o scădere a natalităţii, avem nişte semnale de creştere a şomajului, pentru că se resimt efectele pandemiei. Nu am stat degeaba. În momentul în care văzut această analiză, am venit cu un proiect care, probabil în două săptămâni, va fi adoptat în Guvern şi anume de creştere a vieţii active pentru cei care au ajuns la vârsta de pensionare.
În şedinţa de Guvern va fi adoptată o ordonanţă prin care stimulăm părinţii să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de şase luni a copilului, primind un stimulent de reinserţie de 1.500 de lei pe toată durata cât ar fi beneficiat de concediu pentru creşterea copilului. În perioada următoare va fi încă un set de măsuri active prin care persoane care de află în sisteme de dependenţă faţă de stat (şomaj sau ajutor social) să primească nişte impulsuri să intre în viaţa activă”, a menţionat Turcan.
Conform datelor ministrului Muncii, la ora actuală, în România, din totalul celor patru milioane de pensionari, peste 200.000 optează să muncească în continuare după momentul ieşirii la pensie.
„Chiar dacă avem 4 milioane de pensionari în sistemul public, 107.000 de pensionari anticipat cu penalizare sau fără penalizare, plus aproximativ 900.000 de beneficiari de pensie de invaliditate sau de urmaş, 230.000 optează să lucreze după momentul pensionării. Cred că se raportează la varianta de vârstă de pensionare oarecum ca la un beneficiu pe care îl au şi nu ca la un moment în care viaţa activă se încheie şi după aceea beneficiezi de drepturile în urma unei vieţi de muncă. Aici provocarea noastră este, încă din prima secundă, să creştem şi să impulsionăm viaţa activă”, a spus Raluca Turcan.
În altă ordine de idei, oficialul a adăugat că, în ceea ce priveşte piaţa muncii din România, efortul financiar pentru plata şomajului tehnic se ridică la valoarea de 84 de milioane de lei pe lună şi doar în aprilie vor beneficia de acest stimulent aproximativ 55.000 de angajaţi.
„Doar luna aceasta plătim şomajul tehnic pentru aproximativ 55.000 de angajaţi, cu un efort de 84 de milioane de lei pe lună şi, trăgând o linie, din momentul declanşării stării de urgenţă, am salvat aproximativ 1,2 milioane de locuri de muncă prin şomajul tehnic. Acestora li se adaugă şi şomerii indemnizaţi. Schema aceasta este făcută cu cap, în sensul în care noi plătim şomajul tehnic cu obligativitatea să-i menţină în câmpul muncii. Am prelungit plata şomajului tehnic până la finalul lunii august, ceea ce înseamnă că ei vor mai rămâne în câmpul muncii până la finalul acestui an, perioadă în care sperăm ca economia să înceapă să-şi revină, ţinând cont că şi pentru stimularea economiei am avut măsuri de trecere cu bine a stării de urgenţă. Pentru această măsură (şomajul tehnic - n. r.) avem prevăzuţi în buget aproximativ 800 de milioane de lei”, a conchis ministrul Muncii.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News