Live

Oamenii din spatele celui mai mare exerciţiu medical NATO, desfășurat în România

Data actualizării: Data publicării:

Șase voluntari de la Crucea Roşie îi transformă în victime ale unui conflict armat pe unii dintre participanţii la exerciţiul NATO care are loc zilele acestea în România. Tinerii pictează corpurile celor care joacă rolul răniţilor, astfel încât, pentru salvatori, misiunile să pară cât mai reale.

Jumătate de oră durează crearea de la zero a unei răni false. Iuliana are 24 de ani şi are deja experienţă bogată cu astfel de exerciţii.

Iuliana Claudia Chivu, asistent medical Crucea Roşie: Nu este prima oară când particip la un astfel de eveniment. N-am fost la machiaj, am fost şi victimă şi sunt foarte utile, ştim cu ce să ne pregătim. Încercăm să lucrăm cât mai repede pentru a-i trimite pe teren. Îi ajută, pentru că arată mai real. Dacă nu ar avea nimic şi doar să simuleze că îi doare, nu-şi dau seama exact ce-i doare şi ce ar putea fi. Pare mai real.

Alexandra Maria Pop, voluntar Crucea Roşie: A fost victima unui dezastru şi are o plagă cu hemoragie. Depinde de cât de mult ai lucrat. Trebuie mult exerciţiu ca să îţi iasă cât mai bine. E a 6-a victima pe ziua de astăzi. Cu cât este mai aproape de realitate, cu atât mai mult poate să-şi dea seama mai repede de ce a păţit victima şi să o ajute mai repede.

Gabriel Aldea, victimă: Este foarte interesant şi cred că salvatorii s-au descurcat destul de bine. Ieri am avut o rană la partea toracică şi câteva rupturi de coaste.

Andreea Roxana Lupu, voluntar Crucea Roşie: A fost vorba despre o clădire prăbuşită. Prăbuşirea presupune şi explozii aşa că avem un număr mare de victime, atât civili, cât şi militari cu politraumatisme, cu fracturi deschise, cu diverse leziuni sângerânde, intoxicaţii cu praf. Machiajul a presupus simularea unor leziuni multiple. Avem sânge de diverse consistenţe, inserţii, a trebuit să improvizăm ca să simulăm pentru fracturile deschise fragmente de oase. A fost foarte mult de lucru, a trebuit să lucrăm foarte repede pentru că ieri am avut 40 de victime. Pleca o serie, venea altă serie. Practic este un fel de a învăţa medicina, poate e prea pretenţios spus, dar, în orice caz, ne ajută să identificăm leziuni.

Gabriel Bălan – victimă: A căzul un zid pe mine şi am coapsele fisurate. Cum este să fiu victimă? Este un lucru neobişnuit până acum pentru că nu am mai participat. De exemplu, ieri am fost salvat de la înălţime cu targa şi a fost o experienţă plăcută.

Valentin Alin Vulpe, victimă: Este prima oară când particip. Este o experienţă unică. Mi se pare deosebit, putem pune la încercare salvatorii, le putem crea dificultăţi. (Ce ţi s-a părut cel mai greu pentru salvatori?)

Timpul de deplasare de la locul accidentului la spital. În Bucureşti traficul este foarte greu.

Exerciţiul Vigorous Warrior adună în Capitala 300 de pompieri, medici, paramedici, asistenţi şi voluntari din 39 de state membre și partenere NATO şi se va încheia vineri.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham - Liverpool 3-6

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministrul german al Apărării: „Dacă Putin atacă, trebuie să fim capabili să purtăm un război”

Declarație dură a unei delegații a Congresului SUA la NATO, despre interferența Rusiei în alegerile din România

Trump va cere statelor NATO să crească bugetele Apărării la 5%

Al Treilea Război Mondial a început deja. Cine beneficiază cel mai mult de pe urma invaziei Rusiei în Ucraina (Politico)

Partenerii noștri