Nelu Tătaru: Ne gândim la un vârf care merge până la 10.000 de cazuri de COVID-19 adunate, până la 1 iunie
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a făcut sâmbătă o estimare legată de data la care, în România, numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 ar putea ajunge la circa 12.000 - 13.000 de cazuri. Acesta a mai adăugat că "odată cu a doua jumătate a lunii mai o să vedem o scădere progresivă a numărului de cazuri noi".
”Noi trebuie să ne gândim la un vârf care merge până la 10.000 de cazuri adunate de la începutul pandemiei până la 1 iunie, urmând ca, odată cu a doua jumătate a lunii mai să vedem o scădere progresivă a numărului de cazuri noi, iar cazurile vindecate să crească. În acest context, ne gândim ca după 1 iunie să mergem pănă în 12.000- 13.000 de cazuri, dar este un număr care poate fi modificat agresiv de nerespectarea anumitor condiţii”, a declarat Nelu Tătaru, sâmbătă seară, la Antena 3
Până duminică 5 aprilie, în România, au fost confirmate 3.864 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 251 de noi cazuri de îmbolnăvire. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 374 au fost declarate vindecate și externate.
Editor: I. I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News