Misiune umanitară a Forţelor Aeriene Române. Un avion militar transportă ucraineni răniți în Danemarca
O aeronavă C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Române efectuează, duminică, o misiune de transport umanitar, pentru preluarea şi transportul unor pacienţi ucraineni care vor fi trataţi în spitale din Copenhaga, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
Potrivit unui comunicat al MApN, misiunea se desfăşoară pe ruta Otopeni - Rzeszów-Jasionka (Polonia) - Copenhaga (Danemarca) - Otopeni.
Astfel, trei pacienţi ucraineni, în vârstă de 18, 49 şi, respectiv, 50 de ani, vor fi preluaţi de pe Aeroportul Internaţional Rzeszów-Jasionka şi transportaţi la Copenhaga pentru tratament în unităţi medicale din Danemarca.
Echipa medicală care monitorizează pacienţii pe timpul zborului este formată din specialişti ai Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti şi ai Bazei 90 Transport Aerian.
Aeronavă militară a decolat din Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 9,00.
Solicitarea de transport aerian a fost făcută de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, după o cerere a Ucrainei în baza Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, prin intermediul platformei Early Warning and Response System (EWRS) - mecanism creat de Comisia Europeană pentru facilitarea transferului de pacienţi din Ucraina către ţările membre.
Mesaj Ro-Alert în județul Tulcea, după un nou atac al Rusiei asupra Ucrainei
„Ce aproape e, miroase a praf de pușcă. Aoleu, ce e aici”. Mărturia unei localnice care a filmat atacul rușilor la granița României
Armata Română a publicat proiectul de lege pentru achiziția de avioane F-35. Când vor fi scoase F-16 din dotarea Forțelor Aeriene
Cum a început incursiunea în regiunea rusă Kursk. Armata ucraineană a publicat imagini din primele ore ale atacului
Două avioane ale Armatei Române au plecat în Macedonia de Nord pentru a ajuta la stingerea incendiilor
Șeful Armatei avertizează
Geoană, despre anunțurile lui Macron
Un avion de luptă s-a prăbușit în Rusia după ce a atacat cu rachete teritoriul ucrainean. Imagini cu aeronava cuprinsă de flăcări
După ce și-a pierdut picioarele într-un atac rusesc, o fetiță de 12 ani din Ucraina a alergat la maraton pentru a ajuta un soldat
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News