Live

Ministerul Educației cere școlilor să recupereze zilele libere nou introduse de Guvern

Data publicării:
Elevii și profesorii recuperează orele pierdute în zilele libere recent adoptate de Guvern. Foto: Profimedia Images

Zilele libere din 2023 recent aprobate de Guvern vor fi recuperate de către elevi și profesori. Ministerul Educației a trimis marți o circulară instituțiilor școlare, în care precizează că actualizarea orelor trebuie făcută înainte sau după datele respective.

Măsura vine la scurt timp după ce Executivul a aprobat alte trei zile libere pentru angajații de la stat, implicit pentru cei din învățământ. Este vorba despre 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august. Două dintre aceste zile sunt în perioada cursurilor, însă orele pierdute urmează să fie recuperate pe perioada anului.

Ministerul Educației transmite școlilor au obligația să-și actualizeze orarul „în vederea recuperării” orelor din zilele libere. Potrivit edu.ro, activitățile de recuperare se pot programa și anterior datelor de 23 ianuarie și 2 iunie, se mai arată în document.

Adresa prevede că părinții și elevii vor fi înștiințați despre programul de recuperare pentru zilele libere, iar inspectoratele vor monitoriza realizarea și respectarea acestuia.

Redăm mai jos conținutul documentului:

Având în vedere că, prin HG nr. 1555/ 28.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1267/ 29.12.2022, pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 se stabilesc ca zile libere, vă comunicăm că aveți obligația să actualizați programul de funcționare/orarul unității, în vederea recuperării acestora.

Menționam că activitățile didactice aferente zilelor de 23 ianuarie și 2 iunie se pot programa și anterior acestor date.

Modificările de program vor fi comunicate personalului, elevilor și părinților, respectiv reprezentanților legali ai acestora.

Inspectoratele școlare județene/ISMB vor monitoriza realizarea programului de recuperare și respectarea acestuia”.

Editor : Loredana Bancăș

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Daniel David: „Toți vorbesc de ministere «de forță». Pentru mine, cel mai puternic trebuie să fie cel care se ocupă de educație”

Atac armat la o școală din Croația. O fetiță de 7 ani a fost ucisă, alte șase persoane au fost rănite

Elevii din ciclul preuniversitar pot promova doi ani de studiu într-unul, sub anumite condiții. Anunţul Ministerului Educaţiei

Alertă la o școală din Iași. Mai mulți copii s-au intoxicat într-un laborator de chimie

Partenerii noștri