Live

Mihai Viteazul, Horia, Cloșca și Crișan sunt recunoscuți martiri și eroi ai neamului

Data publicării:
Alba Iulia Foto: GettyImages

Președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, decretele pentru promulgarea legilor potrivit cărora Mihai Viteazul, Horia, Cloșca și Crișan sunt recunoșcuți drept martiri și eroi ai neamului românesc.

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru declararea lui Mihai Viteazul, Domn al Țării Romanești și al Moldovei și Principe al Transilvaniei, martir și erou al națiunii române și pe cel privind promulgarea Legii pentru declararea personajelor istorice Horea, Cloșca și Crișan, martiri și eroi ai națiunii române și pentru comemorarea la data de 8 noiembrie a Martirilor Români de la Beliș.

Parlamentul a decis, pe 30 iunie, că Mihai Viteazul, Horia, Cloșca și Crișan sunt recunoșcuți drept martiri și eroi ai neamului românesc și vor fi omagiați prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific, transmite Mediafax.

Deputații au aprobat, cu 240 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” și 23 abțineri, proiectul de lege are ca obiect de reglementare declararea lui Mihai Viteazul, Domn al Țării Româneşti, Domn al Moldovei şi Principe al Transilvaniei, drept martir şi erou al naţiunii române, în semn de recunoaştere şi respect pentru idealurile susţinute şi sacrificiul făcut.

Potrivit proiectului, ceremoniile anuale vor avea loc în data de 27 mai şi pot fi marcate de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific.

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor, în limita fondurilor disponibile.

Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbatori.

De asemenea, Camera Deputaților a aprobat și proiectul de lege, cu 245 de voturi „pentru”, 19 „împotrivă” și 21 abțineri, care are ca obiect de reglementare pentru declararea personajelor istorice Horea, Cloșca și Crișan, martiri și eroi ai națiunii române și a comemorării la data de 8 noiembrie a Martirilor Români de la Beliș.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Scandal pentru statuia de 1 milion de euro a lui Mihai Viteazul, în Zalău. "Mai bine facem o parcare"

Luptele lui Mihai Viteazul la Slobozia: când călare, când pe jos. O poveste adevărată cu iz de Caragiale

BNR a lansat moneda din aur de 10 ducați Mihai Viteazul. Prețul de vânzare este de 385 lei

PSD Oradea: "Statuia lui Mihai Viteazul să rămână în Piața Unirii"

Partenerii noștri