Live

Video Microbuz școlar, implicat într-un accident în Bacău. Șapte copii au ajuns la spital

Data actualizării: Data publicării:
Un microbuz școlar în care se aflau 13 copii, implicat într-un accident în Bacău.

Şapte copii au suferit contuzii şi au fost transportaţi la spital în urma unui accident rutier produs între un microbuz şcolar şi un autoturism, în localitatea Nicolae Bălcescu din județul Bacău.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, maiorul Andrei Grecu, a declarat că în microbuz se aflau 16 persoane - 3 adulţi şi 13 copii.

„În urma accidentului a rezultat o persoană încarcerată în autoturism, un bărbat în vârstă de 39 de ani. A fost extrasă conştientă din autoturism de către forţele de intervenţie şi a fost predată echipajului SMURD în vederea transportului la spital. În accident a fost implicat un autoturism în care se afla o persoană - cea încarcerată - şi un microbuz în care se aflau 16 persoane (3 adulţi şi 13 minori), din care 7 minori au fost transportaţi la spital cu ambulanţele SAJ, cu contuzii minore”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Nu a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, iar traficul rutier nu a fost blocat.

Poliţiştii rutieri efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii accidentului.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trafic complet blocat pe DN14, în Sibiu: Accident grav cu patru autoturisme implicate. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Un șofer a intrat cu mașina în vitrina unui magazin din Suceava

O poliţistă în vârstă de 23 de ani a murit în urma unui accident rutier

Urmărire în trafic în Dâmbovița, după ce un șofer a lovit un pieton. Prietenul lui beat și fără permis s-a urcat apoi la volan

Partenerii noștri