Live

Mesajul lui Liviu Dragnea pentru elevi, în prima zi de școală, s-a întors împotriva sa. Ce i-au reproșat oamenii

Data actualizării: Data publicării:

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis luni că debutului noului an şcoalar reprezintă un prilej de bucurie, emoţie şi de speranţă pentru elevi, părinţi şi profesori, iar cunoştinţele acumulate în timpul şcolii "contribuie esenţial la dezvoltarea armonioasă a tinerei generaţii". Totodată, Dragnea a susţinut că şcoala formează adulţii de mâine, cei care vor construi viitorul României, scrie News.ro.

"Debutul unui nou an şcolar este un prilej de bucurie, de emoţie şi de speranţă pentru elevi, părinţi şi profesori, deopotrivă. Cunoştinţele acumulate în timpul şcolii contribuie esenţial la dezvoltarea armonioasă a tinerei generaţii. Şcoala formează adulţii de mâine, cei care vor construi viitorul României", a scris Liviu Dragnea pe Facebook.

"Tuturor elevilor le doresc un an şcolar excelent, în care să descopere şi să înveţe lucruri noi, cu mult entuziasm, iar părinţilor le doresc să se bucure de rezultatele copiilor lor şi îi îndemn să-i susţină în îndeplinirea aspiraţiilor. Educatorilor, învăţătorilor şi profesorilor - cei care au importanta misiune de a educa şi forma generaţiile următoare - le doresc inspiraţie şi putere de muncă.Mult succes în noul an şcolar!", a mai notat liderul PSD.

Însă în comentarii, oamenii i-au reproșat liderului PSD că alocația copiilor este mult prea mică și că banii nu le ajung părinților pentru a le cumpăra elevilor rechizite. Alții au amintit că în România există încă mii de școli fără autorizație de securitate la incendiu sau unități de învățământ care au toaletele în curtea școlii. 

„Construiți și dumneavoastră viitorul României? Întreb pentru o țară întreagă. Dacă răspunsul este "da", dați-vă demisia și trimiteți-i pe mulți dintre miniștrii Guvernului înapoi la școală. Poate așa nu o să ne mai facă de rușine peste tot. Mulțumim!”, „2.400 de școli cu WC în curte...manuale greșite...”, „Un ghiozdan costă 100 de lei. Alocația este de 80 de lei. Cum facem?”, „Adulții din guvern și parlament nu sunt școliți”, „Ce exemplu să ia copiii de la clasa politică?”, i-au scris mai mulți internauți.

Citiți și:  A început şcoala. Ce schimbări sunt anul acesta în învăţământ

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică

Ce spune Ciolacu despre vânătoarea cu Hayssam și pescuitul cu Dragnea. „Când mi-a venit controlul la arme, am văzut cât de ruginită e”

Judecătorii au anulat probele în dosarul de trafic de influență al lui Dragnea pentru vizita la Trump. Dosarul se întoarce la DNA

Drulă: Am văzut câteva din emisiunile lui Dragnea. Mi-au plăcut vreo două reţete, dar s-a stricat emisiunea când a vorbit de politică

Partenerii noștri