Video Marius Budăi se compară cu profesorii: Sunt și eu salariat și am lucrat pe salarii mult mai mici
Ministrul Muncii, Marius Budăi, s-a întâlnit miercuri cu profesorii de la Liceul I. L. Caragiale, în plină grevă a cadrelor didactice din Educaţie. El susține că a purtat discuții constructive cu dascălii care, spune el, nu i-au cerut nimic, precizând că negocierile se fac la nivelul Ministerului Educației. Întrebat dacă profesorii i-au spus cum este să lucreze pe salarii mici, ministrul Budăi subliniază că a lucrat la rândul său pentru salarii mult mai mici și nu e „nevoie să-i spună cineva aceste realități”.
Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații
Primarul din Constanța cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant
Cum învață zeci de copii din Gorj în săli de clasă cu calorifere reci
Scandal în Gorj, după ce un primar a suspendat transportul elevilor cu microbuzele școlare
Propunere a Ministerului: Elevii să-și schimbe locul în bancă în fiecare modul școlar
Angajații Metrorex ar putea intra în grevă
Tânăr prins în flagrant în timp ce vindea droguri în fața unei școli din Timișoara. Ce au găsit polițiștii în mașina suspectului
Situație aberantă într-o școală din Timiș. Deși există o clădire nouă, elevii fac cursuri în module
Invazie de ploșnițe într-o școală gimnazială din București
„Știți foarte bine că și eu la rândul meu am fost și sunt salariat și am lucrat și am fost un lucrător în asistență socială cu salarii mult mai mici. Cunosc aceste realități, nu trebuie să mi le spună neapărat cineva”, a spus Budăi.
Discuțiile pe care le-a avut cu profesorii de la Liceul I. L. Caragiale au fost constructive, a spus Marius Budăi, precizând că au fost concentrate pe viitorul Educației în România. „Discuția nu s-a axat pe grevă. A fost o discuție extrem de constructivă pe ceea ce vrem să facem pe viitor cu Educația. Au fost și discuții despre grevă(...) discuțiile continuă la nivelul Ministerului Educației . Eu aici nu am cerut nimic dascălilor, ei nu mi-au cerut nimic, am avut o discuție cu privire la principiile pe care trebuie să ne axăm pe viitor”, spune ministrul Muncii.
El a fost întrebat la intrare dacă va finaliza până la data de 15 iunie legea salarizării unitare, aşa cum anunţase coaliţia. „Până acum, orice decizie am primi de la coaliţie am respectat şi nu o să încep acum să încalc o decizie a coaliţiei”, a spus ministrul.
Federaţiile sindicale din Educaţie afirmă că procentul membrilor de sindicat aflaţi în grevă este de 86,93 din totalul celor care au semnat referendumul pentru declanşarea acestei forme de protest.
La rândul său, Ministerul Educaţiei a precizat că procentele comunicate marţi „sunt calculate prin raportare la totalul personalului, respectiv la totalul personalului didactic din învăţământul preuniversitar, nu la numărul total al membrilor de sindicat”.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News