Live

Video Marian Godină comentează cazul șoferului care susține că a primit amendă pentru că nu avea număr, deoarece nu a dat mită 200 de euro

Data publicării:

Marian Godină a comentat cazul de zilele trecute, în care un tânăr a reclamat faptul că a fost oprit și amendat pentru lipsa numărului de înmatriculare pentru că a refuzat să dea mită 200 de euro, toate aceaste petrecându-se deși el avea montat numărul pe bara mașinii.

"Am primit ieri câteva sute de mesaje, aproape toate cu un video în care un polițist îl sancționează pe un bărbat, pe motiv că nu ar fi avut plăcuță cu numărul de înmatriculare montată pe partea din față. Și filmează șoferul „inocent” discuția cu polițistul, nu de la început, ci din momentul în care agentul vine la geam cu procesul-verbal."

Referitor la clipul video, Godină clarifică situația mențiunilor pe care bărbatul cere să le facă el în procesul verbal, explicând că doar agentul constatator le poate face. Totodată, spune că dacă bărbatului i s-ar fi cerut întradevăr 200 de euro, acesta putea depune plângere la Parchet.

 

 

"În primul rând, cum ar putea să spună un polițist că circuli fără număr pe față când numărul e acolo? Trist că ne putem duce până acolo încât să credem așa ceva. Cum ai reacționa oare dacă ți-ar spune un polițist că nu ai număr și tu de fapt să îl ai? Și ca să nu te amendeze pentru asta, să îți ceară 200 de euro. Cum, cum, să te gândești că ar fi posibil scenariul ăsta?", scrie Godină pe blogul său. 

Godină spune că este trist că atât de mulți oameni cred întâmplarea, deși există indicii în clipul video că bărbatul minte.

"Imaginați-vă asta: mergi frumos pe stradă, cu încă trei oameni în mașină și te oprește un polițist care îți spune să-i dai 200 de euro dacă vrei să nu te amendeze că nu ai număr pe față, deși tu îl ai. Serios că poți fi atât de naiv să crezi scenariul ăsta?"

În final, Godină spune că Poliția ar trebui "să acționeze în instanță astfel de persoane, poate se satură de indus lumea în eroare".

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Accident provocat în București de un om de afaceri băut. Doi polițiști au fost răniți

„Prințul cu antemergător” a rămas 6 luni fără permis pentru că s-a ţinut după o maşină de poliţie care mergea cu girofarul aprins

Cum funcționează aplicația MAI prin care poți reclama șoferii agresivi în trafic. Au fost înregistrate zeci de sesizări în două zile

Șoferii care conduc agresiv pot fi reclamați online începând de astăzi. Ce trebuie transmis în portalul MAI

Partenerii noștri