Live

MAE avertizează românii care merg în Franța: Nivelul de alertă a fost ridicat la gradul cel mai înalt - „urgenţă atentat"

Data actualizării: Data publicării:
Franța a ridicat nivelul de alertă la gradul cel mai înalt - „urgenţă atentat". Foto: Shutterstock

Ministerul Afacerilor Externe informează sâmbătă cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că autorităţile franceze au decis ridicarea nivelului de alertă la gradul cel mai înalt - „urgenţă atentat", pe întreg teritoriul francez, în urma atacului terorist care a avut loc în data de 13 octombrie 2023 într-un liceu din oraşul Arras, departament Pas-de-Calais, soldat cu decesul unui profesor şi rănirea gravă a altor două persoane.

Sâmbătă, Muzeul Luvru și Palatul Versailles, două obicetive turistice importante din capitala franceză, au fost evacuate după amenințări cu bomba.

Potrivit MAE, nivelul "urgenţă atentat" reprezintă un apel la vigilenţă adresat instituţiilor franceze şi populaţiei şi permite consolidarea dispozitivelor de militari ai operaţiunii „Sentinelle", pentru a sprijini poliţia şi jandarmeria în protejarea cetăţenilor.

”Acesta implică autorităţile centrale, autorităţile locale, operatorii publici şi privaţi, precum şi cetăţenii, într-o atitudine de vigilenţă, prevenire şi protecţie”, arată ministerul.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel:

• Consulatul General al României la Paris: +33680713729;

• Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;

• Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;

• Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: https://paris.mae.ro, https://lyon.mae.ro, https://marsilia.mae.ro, https://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă" (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Atenţionare de călătorie pentru Bulgaria: Vânt puternic şi ninsori

„Ucraina are nevoie de maşina ta!” Zeci de automobile au fost vandalizate în Franţa cu acest mesaj misterios

Răbufnire în instanță în procesul care a șocat Franța. Fiica principalului acuzat: „Vei muri singur, ca un câine”

România ia măsuri de securitate la ambasada din Kiev. Anunțul MAE

Partenerii noștri