Atenționare de călătorie pentru românii care merg în Bosnia și Herțegovina. Țara este puternic afectată de un cod portocaliu de ninsori

Data publicării:
bosnia
Sursa foto: X

Mai multe regiuni din Bosnia şi Herţegovina erau izolate din cauza drumurilor impracticabile, iar peste 170.000 de locuinţe nu aveau curent electric marţi din cauza furtunii de zăpadă care s-a abătut asupra ţării.

„În pofida eforturilor şi a muncii neîncetate pentru a repara penele de curent, situaţia alimentării cu energie electrică s-a înrăutăţit. În prezent, 127.000 de abonaţi sunt fără curent", a declarat distribuitorul de energie electrică Elektroprivreda BiH, informează AFP, potrivit Agerpres.

Un alt furnizor, Elektrokrajina, care distribuie electricitate în municipalităţile din Republika Srpska, entitatea sârbă din Bosnia, a anunţat că aproximativ 50.000 de clienţi nu aveau curent.

Toate echipele disponibile au fost mobilizate şi lucrează din zori pentru a repara penele de curent, a precizat compania.

De asemenea, starea de urgenţă a fost instituită în vestul Bosniei, unde toate drumurile care duc spre oraşul Drvar erau blocate de zăpadă, izolând cei 17.000 de locuitori ai oraşului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Situaţia este extrem de dificilă. Ninsoarea continuă să cadă. Oamenii sunt blocaţi de zăpadă", a declarat pentru mass-media Jasna Pecanac, preşedinta consiliului municipal din Drvar.

În unele sate din apropierea oraşului Drvar, troienele de zăpadă ajungeau la doi metri înălţime, iar viscolul făcea şi mai dificile operaţiunile de deszăpezire.

Municipalitatea din Drvar „solicită ajutor pentru deszăpezire. Toate utilajele disponibile sunt deja pe teren", a subliniat Jasna Pecanac.

Cursurile au fost suspendate în şcolile primare din Banja Luka, al doilea cel mai mare oraş din Bosnia şi Herţegovina şi capitala administrativă a Republicii Srpska.

Cu o zi înainte, orele fuseseră suspendate în circa 70 de instituţii de învăţământ primar şi secundar din cantonul Una-Sana, din nord-vestul Bosniei.

De marţi, ninsorile abundente au provocat perturbări masive ale traficului în Serbia vecină şi au cauzat pene de curent.

Un cod roşu a fost emis în vestul Serbiei, unde furtuna de zăpadă a provocat numeroase defecţiuni în reţeaua de distribuţie a energiei electrice.

Serviciile meteorologice din Serbia au emis o avertizare conform căreia ninsorile abundente vor continua.

Atenționare de călătorie 

Ministerul Afacerilor Externe a transmis, marţi, o atenţionare de călătorie cetăţenilor români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bosnia şi Herţegovina, unde autorităţile locale au emis cod portocaliu de ninsori puternice. Mai multe drumuri au fost închise temporar, transmite news.ro 

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bosnia şi Herţegovina (BiH) că autorităţile locale au emis pentru intervalul 24-29.12.2024 cod portocaliu pentru tot teritoriul BiH din cauza ninsorilor puternice. Mai multe drumuri au fost închise temporar, până la intervenţia autorităţilor pentru deszăpezire. Rutele pot fi închise în funcţie de nivelul căderilor de zăpadă.

Potrivit MAE, pentru informaţii actualizate, se recomandă consultarea paginilor web ale Institutului Hidro-Meteorologic local: https://www.fhmzbih.gov.ba/latinica/index.php; https://rhmzrs.com/.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sarajevo: +38733668893 şi +38733214022, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în BiH: +38761428354.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români consultarea paginilor de Internet: https://consular-protection.ec.europa.eu/index_en, https://sarajevo.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...