Un șofer care luase paracetamol, acuzat de polițiști de la Rutieră că s-a drogat. Precizările INML
Un șofer în vârstă de 25 de ani, din Târgu-Jiu, căruia i s-a făcut dosar penal pentru consum de droguri, a reușit să demonstreze că polițiștii s-au înșelat, analizele toxicologice demonstrând că, de fapt, luase paracetamol și metaboliți, potrivit Mediafax.
Primul șofer la care rezultatul a ieșit pozitiv la testarea cu Drug Test, un tânăr de 25 de ani, din Târgu-Jiu, a reușit, după patru luni, să demostreze că este nevinovat și că s-a comis o greșeală.
„În urma informației publicate pe site-ul IPJ Gorj, la data de 22 iulie, referitoare la un tânăr de 25 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care, în noaptea de 19/20 iulie, a ieșit pozitiv în urma testării cu aparatul Drugtest, facem precizarea că analizele efectuate de INML Mina Minovici București nu au identificat substanțe psihoactive (droguri bazice), ci doar paracetamol și metaboliți. Efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", au precizat, miercuri, reprezentanții IPJ Gorj, într-un comunicat de presă remis Mediafax.
În luna iulie, agenții rutieri care au întocmit dosar penal în cazul tânărului de 25 de ani susțineau că acesta s-ar fi aflat sub influența substanțelor psihoactive.
„În noaptea de 19/20 iulie, polițiști din cadrul Biroului Rutier – Poliția Municipiului Târgu-Jiu au identificat în trafic un tânăr de 25 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism, pe Bulevardul Constantin Brâncuși, din localitate, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive, fapt rezultat în urma testării cu aparatul Drug Test. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe”, se arăta în comunicatul IPJ Gorj, pe 22 iulie.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News