Live

Scandal între Lia Savonea și Ana Birchall, în CSM, pe „foaia de parcurs” pentru întărirea statului de drept

Data actualizării: Data publicării:
Fotografii: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele CSM, Lia Savonea, i-a cerut, marți, în plenul CSM, ministrului Justiției, Ana Birchall, să precizeze dacă a agreat în vreun fel cu procurorul general american sau cu reprezentanții altui stat asupra unei „foi de parcurs” cu privire la întărirea statului de drept din România.

Consiliul Superior al Magistraturii a suplimentat, marți, ordinea de zi și a dezbătut o solicitare transmisă de Centrul pentru Resurse Juridice (CRJ), care cere CSM să se pronunțe asupra oportunității „foii de parcurs” cu privire la întărirea statului de drept din România.

Centrul de Resurse Juridice anunța, prin intermediul unei adrese intrate în posesia MEDIAFAX, că a luat act cu privire la existența unei „foi de parcurs” pentru întărirea statului de drept în România, la care a lucrat/lucrează/urmează să lucreze, la inițiativa părții americane, Procurorul General al SUA împreună cu ministrul justiției din România, Ana Birchall.

Potrivit Centrului de Resurse Juridice, declarația cu privire la această foaie de parcurs a fost făcută de către Ambasadorul SUA la UE, Gordon Sondland, în cadrul unei conferințe de presă la București, pe data de 5 septembrie 2019.

Un exemplu al preocupării noastre este faptul că Procurorul General al SUA l-a invitat recent pe ministrul român al Justiției - este unul dintre motivele pentru care sunt aici, ca urmare a invitației - să vină în SUA și să continue să lucreze alături de el și de echipa lui, în mod direct, pentru o foaie de parcurs pentru România, la care el a contribuit. O foaie de parcurs consultativă legată de ceea ce SUA consideră a fi prevederi și măsuri adecvate care să fie introduse în legislație, în ordonanțe, pentru a asigura un stat de drept puternic și consistent”, a spus Gordon Sondland, potrivit adresei Centrului de Resurse Juridice.

Astfel, Centrul de Resurse Juridice a solicitat CSM să exprime un punct de vedere public cu privire la existența, conținutul, respectiv oportunitatea unei astfel de foi de parcurs și dacă membrii Consiliului au fost implicați în conceperea acesteia.

Marți, ordinea de zi a ședinței plenului CSM a fost suplimentată cu această adresă, iar președintele Consiliului, Lia Savonea, i-a cerut explicații ministrului Justiției pe această temă.

Dialogul între președintele CSM, Lia Savonea, și ministrul Justiției, Ana Birchall, din plenul CSM:

Lia Savonea: Doamna ministru trebuie să ne clarifice dacă a existat o astfel de discuție, dacă există o astfel de foaie de parcurs. Trebuie să precizăm din capul locului, Consiliul Superior al Magistraturii nu cunoaște, nu a fost implicat, nu a fost invitat într-o astfel de procedură, activitate.

Ana Birchall: În primul rând, eu nu cunosc această solicitare, care nu mi-a fost adresată și transmisă înainte și rog respectuos ca să-mi dați răgazul necesar să vă răspund în scris, cu datele necesare. Dar pentru a informa, vă pot învedera faptul că în calitatea de vice prim-ministru pentru parteneriate strategice, am susținut întodeauna și voi continua să susțin dezvoltarea, aprofundarea și consolidarea parteneriatului strategic cu SUA, așa cum am susținut dezvoltarea, consolidarea, aprofundarea oricărui parteneriat strategic sau relații speciale pe care România o are. În calitate de ministru al Justiției, sunt obligată să dezvolt, aprofundez și să consolidez orice parteneriat și relație bilaterală pe care ministerul Justiției o are cu orice instituție sau organism internațional sau țară. Eu sunt surprinsă și mâhnită pentru că este un pic necolegial având în vedere că această solicitare a venit pe 13, dumneavoastră nu ați trecut-o pe ordinea de zi, nu a fost pe ordinea de zi, dar eu vă spun din câteva date pe care le-am obținut foarte repede și vă spun sincer că SUA, dacă cererea se referă la SUA, vă spun că noi avem o colaborare bilaterală foarte...

Lia Savonea: Dar răspundeți vă rog la întrebare.

Ana Birchall: Eu răspund la întrebare așa cum consider eu.

Lia Savonea: Raporturile noastre cu SUA. Aici era în discuție dacă dumneavoastră ați conceput împreună cu partenerul o foaie de parcurs pentru statul de drept..

Ana Birchall: Să văd și eu acest text și vă voi răspunde.

Lia Savonea: Cred că nu este greu să vă concentrați puțin să vă gândiți, să vă amintiți dacă ați făcut un asemenea document referitor la statul de drept din România.

Ana Birchall: Eu voi avea discuții cu orice stat și orice organism și instituție internațională. V-am învederat faptul că vineri am fost la Bruxelles și am avut discuții tehnice pentru MCV. Revenind la relația cu SUA, vă pot spune că, prin Ministerul Justiției - și ar trebui să știți, conform datelor statistice, dar o să vă răspund și în scris, autoritățile competente în combaterea acestor forme grave de criminalitate pentru că parteneriatul cu SUA are o componentă importantă pe combaterea criminalității pe mai multe componente și mă refer la DIICOT, parchete și DNA, derulează activități de cooperare cu diverse agenții din SUA, în cadrul procedurilor și asistenței internaționale judiciare. Eu cred că este obligația ministrului Justiției să aibă un dialog profesional și profesionist cu orice instituție internațională și orice stat, cu atât mai mult cât este vorba de un partener strategic al României. O să vă transmit toate datele necesare, dar cred că este important ca să ne menținem acest dialog.

Lia Savonea: Vă rog să ne răspundeți la întrebarea formulată, dacă există o foaie de parcurs agreată de dumneavoastră pe statul de drept.

Ana Birchall: Este un dialog absolut normal în combaterea corupției, în combaterea criminalității.

Lia Savonea: Lăsați asta, doamna ministru, că nu este greu să vă aduceți aminte...

Ana Birchall: Doamna președinte, cu tot respectul, cred că nu sunt în fața unui pluton de execuție cu „Da” sau „Nu”. Eu v-am răspuns așa cum consider eu, în calitate de ministru al Justiției și conform realității. Eu, în calitate de ministru al Justiției, am obligația instituțională de a reprezenta ministerul în relația cu terții, inclusiv cu state cu care avem parteneriate strategice.

Lia Savonea: Întrucât independența justiției este așa, o componentă dacă nu cea mai importantă din cele care intră în conceptul general de stat de drept, eu cred că CSM are obligația să cunoască dacă semnalează asemenea idei, posibile înțelegeri, eu cred că trebuie să aibă o reacție. Să fie clarificate punctual chestiunile ridicate aici, respectiv dacă dumneavoastră ați agreat cu partenerul străin, nu contează cine este acest partener, e vorba de atitudinea ministrului Justiției din România, dacă ați agreat o foaie de parcurs pentru statul de drept din România.

Ana Birchall: Există un dialog instituțional legal, doamna președinte.

Lia Savonea: Dar nu răspundeți, refuzați să răspundeți la întrebare, doamna ministru.

Ana irchall: Eu nici măcar nu trebuia să încep un răspuns pentru că a fost lipsă de colegialitate ca măcar să nu mă anunțați, ca să-mi dați posibilitatea să vă răspund instituțional, cu datele necesare. Vă garantez că, în ciuda demersurilor unor persoane de a pune la punct ministrul Justiției, vă garantez că ministrul Justiției a acționat și va continua să acționeze cu profesionalism, responsabilitate.

Lia Savonea: Vă rugăm să nu vă mai victimizați, doamna ministru.

Ana Birchall: Este obligația mea de a reprezenta România și ministerul Justiției pe linia justiției în orice relație instituțională. Vă voi răspunde în scris și la acest aspect.

Lia Savonea: Membrii CSM prezumă că dumneavoastră puteți să faceți un efort să vă amintiți dacă în imprejurări oarecare ați agreat, ați angajat o foaie de parcurs pentru statul de drept din România.

Ana Birchall: În orice situație, am angajat, și nu cred că membrii CSM prezumă, eu nu cred... Acum o țară întreagă vede că ministrul Justiției este pus la punct pentru simplul fapt că reprezintă ministerul Justiției, așa cum este obligat legal. Eu vă garantez că voi continua să reprezint Ministerul Justiției care angajează combaterea corupției, lupta împotriva corupției, combaterea criminalității și tot ce ține legal de activitatea Ministerului Justiției. Vă voi răspunde, v-am rugat să-mi acordați acest răgaz pentru a putea să vă prezint documentele necesare.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Udrea rămâne după gratii. ÎCCJ a respins cererea fostei ministre de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”

Ana Birchall: „Primul tur nu trebuia validat, pentru că a fost viciat. Ce se întâmplă cu alegerile parlamentare?”

Ana Birchall: „CCR mai poate fi implicată în aceste alegeri DOAR la validarea turului II al alegerilor prezidențiale, a rezultatului”

Alegeri Prezidențiale 2024. Ana Birchall: Mulțumesc celor care mi-au acordat votul și au înțeles propunerea mea pentru România

Partenerii noștri