Ana Birchall: „CCR mai poate fi implicată în aceste alegeri DOAR la validarea turului II al alegerilor prezidențiale, a rezultatului”

Data publicării:
Ana Birchall. Foto: Facebook
Ana Birchall. Foto: Facebook

Fost ministru al Justiției și fostă candidată la alegerile prezidențiale de anul acesta, Ana Birchall explică, într-o postare în pagina ei de Facebook, de ce la momentul actual Curtea Constituțională nu mai poate interveni în niciun fel în privința primului tur al scrutinului prezidențial. Ea spune care ar mai fi posibilitatea de intervenție a Curții legat de alegeri.

Birchall susține că, din punct de vedere strict legal, absolut toate cererile depuse azi la CCR sunt inadmisibile și „sunt simple exerciții de imagine ale celor care le fac”, întrucât Curtea Constituțională nu mai poate interveni în momentul de față în procesul electoral.

„Că ar trebui schimbată legea este altă discuție și evident că trebuie schimbată! Așa după cum trebuie reformată și CCR, după cum tot spun de ani de zile!
Este „interesant” că CCR nu a luat în seamă,, deși putea cere pentru analiză și fundament, documentele prezentate în CSAT, ședința CSAT fiind înaintea deciziei CCR! De ce nu a făcut-o este pentru CCR să clarifice!”, susține Birchall.

„Evident că aceste alegeri au fost profund viciate”

„Conform legii, CCR mai poate fi implicată în aceste alegeri DOAR cu ocazia validării turului II al alegerilor prezidențiale, respectiv a validării rezultatului alegerilor!
Așa cum am tot spus, evident că aceste alegeri au fost profund viciate și cel mai înțelept pentru democrație dar și pentru respectarea voinței și votului românilor este invalidarea turului I și reluarea alegerilor!

Toate celelalte aspecte privind finanțarea sau alte posibile infracțiuni, sunt de competența Parchetului General și DIICOT care ar fi trebuit să se sesizeze de multă vreme!

Așa după cum și BEC poate să se întrunească și, în lumina documentelor și probelor CSAT, să decidă reluarea turului I tocmai pentru că este vital pentru România să aibă alegeri libere, nefraudate!” se încheie postarea fostului ministru al Justiției.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Blocaj la Casa de Pensii. Sistemul informatic nu funcționează. Ce pensii nu vor crește?
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...