Live

Plenul CSM încearcă, din nou, validarea Adinei Florea ca șef al Secției speciale

Data publicării:
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are, marți, pe ordinea de zi, validarea rezultatelor concursului pentru numirea Adinei Florea ca procuror-șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ), în condițiile în care ultimele patru ședințe din iulie au fost boicotate.

Cele patru ședințe ale plenului Consiliului Superior al Magistraturii din vară au fost amânate din lipsă de cvorum. Atunci, șapte membri ai CSM, respectiv Anamaria Chiș, Mihai Bălan, Bogdan Mateescu, Cristian Ban, Florin Deac, Tatiana Toader, dar Nicolae Solomon, vicepreședinte al forului, care nu au participat la aceste patru ședințe și prin urmare acestea au fost amânate, au cerut public amânarea tuturor discuțiilor cu privire la Secția de Investigare a magistraților până la traducerea raportului Comisiei de la Veneția și a raportului GRECO. Ulterior, acestea au fost făcute publice.

Cei șapte au cerut și organizarea unei dezbateri publice asupra activităţii Secţiei întrucât, potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Comisia de la Veneția și GRECO ar fi solicitat autorităților române desființarea acestei Secții, considerându-o un instrument suplimentar pentru intimidarea și exercitarea unor presiuni asupra judecătorilor și procurorilor.

Cele două puncte de pe ordinea de zi a şedinţei Plenului

Marți, pe ordinea de zi a ședinței plenului Consiliului, programată să înceapă la ora 14.30, se regăsesc, din nou, cele două puncte care vizează activitatea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție, respectiv:

- validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorului şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, organizat în perioada 15 mai - 18 iunie 2019 şi numirea candidatului admis în funcţia de procuror şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie

- validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, desfăşurat în perioada 11 aprilie - 15 iunie 2019 şi numirea în funcţie a candidaţilor declaraţi admişi

Procurorul Adina Florea a obținut cel mai mare punctaj, de 9,86, la interviurile în fața comisiei de concurs din Consiliul Superior al Magistraturii pentru funcția de procuror-șef a Secției de investigare a infracțiunilor din justiție, fiind urmată de Sorin Iasinovschi, cu un punctaj de 8,85 și de Bogdan Pîrlog, care a obținut 3,25.

Potrivit regulamentului, rezultatele sunt definitive și nu pot fi contestate.

Funcția de procuror-șef al Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a devenit vacantă după ce Gheorghe Stan a demisionat și a preluat postul de judecător al Curții Constituționale Române.

Sursa: Mediafax

Redactare G. Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce a promis Trump că va face în prima săptămână la Casa Albă, pe lângă pace în Ucraina „în 24 de ore”

O celebră ciocolată elvețiană se află în centrul unui proces colectiv în SUA. Metale grele, printre ingrediente

Comisia Europeană dă în judecată România și Bulgaria pentru poluare. Nu tratăm corespunzător apele urbane reziduale

ÎPS Teodosie poate fi judecat în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, a decis Curtea de Apel Constanța

Partenerii noștri