Live

Mesaj dur al lui Dan Voiculescu pentru Kovesi

Data actualizării: Data publicării:

După ce luni, după revocarea şefei DNA, a anunţat, pe blogul său, că în perioada care urmează şi alţii vor avea probleme, Dan Voiculescu a revenit marţi cu un nou mesaj. De data asta, intitulat "În atenţia doamnei Kovesi".

"Va trebui în perioada imediat următoare să răspundeți pentru presiunile făcute pe judecători, direct sau indirect. Procurorii DNA vor avea datoria să vă ancheteze așa cum l-au anchetat și pe Emilian Eva, până la 6 dimineața", a scris Dan Voiculescu, marţi, pe blogul său. Postarea acestuia vine la o zi după revocarea Laurei Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA şi după o altă postare în care anunţa pedepse "cu adevărat meritate" pentru cel puţin alte patru nume.

Unul dintre cei vizaţi: "criminalul şef, Băsescu".

Emilian Eva a devenit cunoscut după ce l-a trimis în judecată, în 2008, pe Dan Voiculescu, în dosarul ICA, în care omul de afaceri a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

Ulterior, procurorul  a fost suspendat după ce a fost trimis în judecată de DNA, în septembrie 2015, pentru luare de mită, spălare de bani, efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite şi fals în declaraţii.

În toamna anului trecut, Emilian Eva a fost condamnat în primă instanţă la 2 ani şi 11 luni închisoare cu suspendare.

Citiţi şi: De ce a sacrificat-o Iohannis pe Kovesi

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Statutul deputaților și senatorilor, modificat. Au fost înăsprite sancțiunile pentru abaterile disciplinare. Ce riscă parlamentarii

Asistenții maternali pot obține atestatul doar dacă au absolvit studii liceale sau învățământul profesional. Legea a fost promulgată

Drumurile forestiere vor fi supravegheate video. Ce mai prevede noul Cod silvic promulgat de Klaus Iohannis

Partenerii noștri