De ce a sacrificat-o Iohannis pe Kovesi
Preşedintele a revocat-o din funcţie pe şefa DNA, într-un gest aparent sinucigaş şi care, la prima vedere, dă satisfacţie nu societăţii, ci exclusiv dictatului unei majorităţi ce face jocurile şi în Parlament, şi în Curtea Constituţională. Este, fără îndoială, cel mai mare moment de cumpănă din istoria recentă a asediului împotriva statului de drept, iar relevanţa sa creşte pe măsură ce ne vom îndepărta temporal de semnarea decretului. Gestul lui Iohannis va declanşa procese ireversibile şi într-o tabără, şi în cealaltă, momentul lui "totul sau nimic" fiind acum pentru toată lumea foarte aproape.
Săptămâna trecută, în Parlament, Octavian Goga i-a rugat pe reporterii Digi24 aflaţi pe culoarele Parlamentului să repete un interviu pe care jurnaliştii i-l luaseră la faţa locului.
Nu poetul Goga, ci deputatul Goga - un independent afiliat grupului PSD, un personaj care, la câteva minute după ce votase în favoarea modificărilor uluitoare la Codul Penal, tot nu a fost în stare să numească măcar una din "îmbunătăţirile" aduse de majoritatea PSD-ALDE, cu sprijinul UDMR.
Situaţie în care, Octavian Goga a repetat interviul de trei ori - de 3 ori!!! -, dar, chiar şi aşa, pauzele de documentare solicitate tot nu l-au ajutat.
Altfel spus, deputatul Goga a pus umărul la mutilarea Codului Penal fără să înţeleagă o boabă din crima săvârşită de alţii cu mâna lui şi, graţie colegilor de la Digi24, există de acum proba video că a procedat astfel. Mai mult, aşa cum o demonstrează acelaşi filmuleţ, dar şi o minimă intuiţie, în situaţia lui Octavian Goga se află şi alţi aleşi ai puterii.
Cum ar veni, forţa grupării care purcede la masacrarea Dreptului penal în România rezidă în faptul că o mână de politicieni cinici care ştiu foarte bine ce fac are la dispoziţie o căruţă de politicieni cinici de un analfabetism funcţional evident.
Cu modificarea Codului penal - în stânga şi cu filmuleţul pomenit mai sus - în dreapta, România arată în acest moment ca un stat capturat de inamici interni care-i fac să pară caricaturali pe cei externi. Ceea ce nu e neapărat o premieră în istoria unei ţări, iar dezondământul, în caz că trendul nu va fi inversat, va fi catastrofal.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Sigur că întrebarea-cheie e: Cine?
Cine mai poate inversa trendul, cine se poate opune cu o forţă similară unei grupări infracţionale foarte motivate şi cu tantacule în aproape toate instituţiile fundamentale?
Cine, aşadar? Opoziţia, societatea civilă, preşedintele, corpul magistraţilor, partenerii strategici?
Răspunsul e simplu. Da - opoziţia, societatea civilă, preşedintele, corpul magistraţilor, partenerii strategici.
Pe de o parte, aceştia sunt toţi actorii disponibili, pe de alta, aceşti actori chiar pot face multe, chiar dacă, mai mult sau mai puţin evident, nu au probat toţi o combativitate pe măsura provocărilor.
De altfel, rolul fiecăruia în parte - de la ceea ce a făcut concret până acum, până la potenţialul de implicare pe care îl are - poate fi analizat în detaliu. Mai ales începând de azi, când şeful statului a semnat decretul de revocare din funcţie a şefei DNA, un gest care a produs probabil cel mai important punct de inflexiune în războiul puterii politice cu restul ţării.
Şi, totodată, un gest care alimentează temerile cu privire la capacitatea Palatului Cotroceni de a se opune eficient unui Parlament şi Guvern sechestrate, cu privire la transformarea DNA într-o formă fără fond (sau, mai rău, într-o armă pe care o vor folosi penalii), cu privire la soarta democraţiei şi statului de drept în România, în fine, cu privire la apartenenţa ţării noastre la structurile euroatlantice.
Întrebări, temeri şi suspiciuni legitime şi inevitabile, mai ales atunci când ele sunt consecinţa unei perioade marcate de relativizarea principiilor, legilor şi regulamentelor, ca şi de relativizarea tot mai năucitoare a angajamentelor externe asumate de Bucureşti în ultimele două decenii.
Aşadar, ce poate fi spus despre modul în care a procedat Klaus Iohannis, după ce ministrul Tudorel Toader şi Curtea Constituţională i-au pus în faţă o singură variantă - revocarea urgentă a Laurei Kovesi?
"Într-un stat de drept, hotărârile Curții Constituționale trebuie, toate, respectate. Tocmai de aceea, judecătorilor constituționali le revine responsabilitatea uriașă ca, în asigurarea supremației Constituției, să nu se îndepărteze de la spiritul acesteia, care se fundamentează pe tradițiile democratice ale poporului român și pe idealurile Revoluției din Decembrie 1989. Însă, hotărârile Curții Constituționale trebuie respectate și aplicate nu numai de către Președintele României, ci și de majoritatea politică, o majoritate care decide modificări legislative cu impact major asupra statului de drept", sună explicaţia oficială care însoţeşte decizia prezidenţială de revocare a şefei DNA.
Pas cu pas, preşedintele pare să aibă dreptate în această argumentaţie: "Într-un stat de drept, hotărârile Curții Constituționale trebuie, toate, respectate"; respectiv: "hotărârile Curții Constituționale trebuie respectate și aplicate nu numai de către Președintele României, ci și de majoritatea politică".
Există, însă, o mare problemă în această argumentare, teoretic corectă: Faptul că şeful statului înţelege să se achite de sarcina de a respecta deciziile CCR - în pofida jocului politic pe care această instituţie l-a făcut în ultimii doi ani şi, mai ales, în pofida criticilor aspre din partea societăţii civile la care Iohannis se expune procedând astfel - nu este o garanţie că şi partea cealaltă va proceda la fel.
Altfel spus, pe fond, fisura rămâne în picioare: Coaliţia aflată la putere abuzează de forţa formală şi informală de care dispune, interpretând după bunul plac legea sau modificând-o după pofta inimii atunci când interpretarea îşi dovedeşte limitele. Şi nici nu dă vreun semn că se pregăteşte să renunţe la acest modus operandi. Majoritatea duce, practic, un război hibrid împotriva instituţiilor pe care nu le controlează încă, implicit, împotriva unei ţări pe care nu poate spune că o controlează încă.
Zilele trecute, într-un interviu acordat Revistei 22, profesorul de drept constituţional, Vlad Perju, sublinia opţiunile limitate ale lui Klaus Iohannis în chestiunea Kovesi şi nu lăsa loc de întors: "Președintele poate evita revocarea d-nei Kövesi, dacă aceasta își depune demisia, iar președintele o acceptă. Dacă d-na Kovesi nu demisionează, punctul 2 din dispozitivul deciziei CCR 358/2018 impune președintelui revocarea ei din funcție", explica profesorul Perju.
Laura Codruţa Kovesi nu şi-a dat demisia, iar la sfârşitul săptămânii a făcut limpede lipsa oricărei intenţii a sa în acest sens, prin intermediul G4media.ro. O decizie corectă a şefei DNA, care, din punctul meu de vedere, a făcut astfel două lucruri importante:
1. A evitat să legitimeze acest abuz transparent al puterii politice, făcut nu numai în relaţia cu DNA, ci şi cu Preşedinţia.
2. Prin încăpăţânarea de a sfida dictatul tandemului Toader-Dorneanu, Kovesi a dat societăţii un semnal puternic, transmiţându-le oamenilor că în spatele unor aperenţe procedurale şi de legalitate stau de fapt jocuri de culise şi un mod de acţiune care n-au nicio legătură cu legea.
Klaus Iohannis şi Laura Codruţa Kovesi vor continua şi după ziua de azi să rămână într-o postură ingrată, întrucât trebuie să se bată, dar fără să folosească armele interzise la care tabăra cealaltă recurge, în schimb, fără menajamente.
Acesta şi este, de altfel, unul din mesajele pe care ar fi bine să le captăm la capătul zilei de azi. De observat faptul că, în discursul său, şefa DNA nu a criticat nicio clipă decizia preşedintelui, a subliniat faptul că trebuie mers înainte şi opusă toată forţa posibilă grupării care încearcă să ia România în prizonierat, a încheiat într-o notă pozitivă, insistând că "episodul de azi nu e o înfrângere".
În schimb, ce este până la urmă episodul de azi, cu siguranţă ni se va contura în zilele care vin.
Până atunci, îmi permit două sugestii:
*Să avem în vedere faptul că, în ciuda carenţelor evidente, CCR nu este o variabilă pe care preşedintele să o poată scoate cu totul din calculele sale şi să o "calce în picioare" cu toată greutatea funcţiei sale. De ce? Ei bine, cel puţin pentru motivul că instituţia numită CCR rămâne una din puţinele arme pe care opoziţia şi Klaus Iohannis le au în continuare la dispoziţie pentru a tergiversa, dacă nu bloca, intrarea în vigoare a unor legi care, odată publicate în Monitorul Oficial, vor mutila România.
Legile justiţiei, Codurile penale şi atâtea şi atâtea alte proiecte fabricate în laboratoarele Dragnea&Co. au fost plimbate şi întoarse din drum folosind ca pârghie sesizarea la CCR. În momentul în care Iohannis şi liderii opoziţiei decid să nu mai respecte deciziile Curţii, consecinţa e erodarea masivă a uneia din puţinele pârghii rămase unei minorităţi parlamentare "mici" şi unui preşedinte a cărui poziţie e tot mai subminată de Parlament şi Guvern. Sigur că e o poziţie ingrată şi sigur că e nedrept ca şeful statului şi partidele din opoziţie să joace corect, iar ceilalţi nu. Din păcate, în situaţia actuală, Palatul Cotroceni, PNL şi USR au spaţii mai limitate de manevră decât PSD şi ALDE.
*Tot ce-i posibil ca şeful statului să aibă un plan (bun sau prost) şi să facă o serie de mutări în perioada următoare, odată depăşită problema prezenţei lui Kovesi la şefia DNA. La fel, Laura Codruţa Kovesi a obţinut astăzi libertatea de a se implica într-un cu totul alt mod în frânarea maşinăriei numită România, care goneşte acum spre marginea prăpastiei. De urmărit, aşadar, prestaţia acestui nou actor, care intră azi în joc cu greutatea pe care i-o conferă deopotrivă funcţia pe care a avut-o, modul în care a trebuit să o părăsească şi, nu în ultimul rând, notorietatea pe care o are, pe plan intern şi pe plan extern.
Însă, orice plan va fi având preşedintele şi oricât de hotărâtă ar fi Kovesi să continue lupta cu corupţii, împotriva corupţiei şi pentru statul de drept, răul nu va putea fi combătut eficient fără o implicare substanţială a societăţii civile. O societate care a avut deja ocazia să vadă cu ochii ei ce forţă are atunci când se mobilizează cu adevărat; o societate de implicarea căreia depinde inclusiv doza în care partenerii strategici îşi oferă sprijinul; nu în ultimul rând, o societate care, dacă se va arăta luptătoare, va avea de partea sa inclusiv un preşedinte luptător.
De altfel, după ziua de azi, senzaţia lăsată de gestul lui Iohannis şi declaraţiile lui Kovesi este aceea că preşedintele nu refuză neapărat să forţeze unele limite, dar nici nu o va face atâta timp cât nu va vedea o presiune publică suficient de mare încât să fie luată în seamă de PSD şi ALDE.
N-ar fi deloc un "târg" lipsit de temei, atâta timp cât cele două forţe - preşedinte şi cetăţeni - n-ar face decât să-şi compenseze unul altuia handicapul dat de locul pe care fiecare îl ocupă într-un stat de drept. Butoanele formale la care Iohannis are acces sunt extrem de importante, dar ele vin la pachet cu limitări, care în cazuri precum decizia CCR privind demiterea lui Kovesi de exemplu, sunt, obiectiv vorbind, insurmontabile. Butoanele informale la care poate ajunge societatea, prin proteste masive şi o voce cât mai sonoră şi articulată, îi sunt, de la un punct încolo, inaccesibile oricărui preşedinte, indiferent de numele său.
I se poate reproşa lui Iohannis o anumită pasivitate în chestiunea resuscitării protestelor, mai ales după ce prezenţa sa în şedinţa de Guvern pe tema OUG 13 şi celebrul episod cu geaca roşie, au lăsat impresia că POATE? După părerea mea, da, i se poate reproşa, iar voci consistente din spaţiul public îl critică, nu fără argumente, şi pentru modul în care s-a folosit de arma referendumului.
În acelaşi timp, însă, cetăţenii care chiar vor să trăiască într-o ţară cu adevărat liberă şi perfect ancorată în valorile spaţiului euroatlantic, n-ar trebui să mai aştepte semnalul dat de Iohannis. Pur şi simplu nu mai e timp şi nici n-ar fi eficient.
De pildă, Toader a ajunţat deja că începe selecţia pentru înlocuitorul lui Kovesi.
