VIDEO. Medicul Mircea Beuran a fost scos din Arestul Central. Va fi cercetat în arest la domiciliu
Medicul Mircea Beuran va fi cercetat în arest la domiciliu în dosarul în care procurorii DNA l-au acuzat de luare de mită.
ACTUALIZARE. Mircea Beuran a fost scos din Arestul Central. El va fi plasat în arest la domiciliu.
Medicul a fost întâmpinat de circa 10-15 susținători care scandau „Mircea Beuran” și „Libertate”.
Beuran le-a mulțumit acestora, dar nu a dorit să facă alte declarații.
„Vă mulțumesc și vă rog să mă lăsați să mă odihnesc”, a spus el.
Mircea Beuran a fost reţinut în urmă cu o zi şi vineri a fost dus în fața judecătorilor Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Judecătorii au decis că medicul poate fi cercetat în arest la domiciliu.
Decizia poate fi pusă în aplicare de îndată, astfel că, în jurul orei 20.00, când va expira ordonanţa de retinere, Beuran va părăsi Arestul Capitalei şi va merge acasă, unde va fi în arest la domiciliu în următoarele 30 de zile.
Decizia poate fi contestată.
Conform unui comunicat de presă al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Mirceea Beuran a fost reținut pentru că ar fi luat mită în perioada în care era președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.
„În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu. Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor”, conform comunicatului de presă.
Pe numele medicului este deschis un alt dosar penal care vizează cazul femeii care a fost arsă în timp ce era pe masa de operaţie.
Mircea Beuran a condus secţia de chirurgie a Spitalului Floreasca, însă a fost eliberat de la șefia secției după apariția scandalului în care o pacientă a fost arsă în operație și a murit.
Chirurgul politicienilor de calibru înalt, ajuns în liga mare a politicii! Așa poate fi rezumată ascensiunea lui Mircea Beuran din ultimii 20 de ani. Asta face ca suspiciunile DNA de luare de mită să fie cu atât mai răsunătoare, mai ales că vizează perioada anterioară scandalului recent în care a fost implicat medicul, după ce o pacientă de-ale sale a luat foc pe masa de operație.
Redactare G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News