Live

Iohannis, critici dure la adresa PSD în discuția cu Comisia de la Veneția: Modificarea Codurilor, superficială și netransparentă

Data publicării:

Președintele Klaus Iohannis a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, delegația Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția), care se află în această perioadă în România pentru a discuta evoluțiile legislative din domeniul justiției generate de adoptarea, de către Guvernul României, a celor cinci ordonanțe de urgență începând cu luna septembrie 2018.

Foto: presidency.ro

„În cadrul discuțiilor, Președintele României și-a exprimat nemulțumirea față de modul defectuos în care PSD legiferează, cel mai recent exemplu fiind adoptarea modificărilor la Codurile Penale. Acest mod de legiferare are un caracter extrem de nociv și creează, deliberat, instabilitate în interiorul sistemului de justiție.

Președintele Klaus Iohannis a evidențiat că, deși Curtea Constituțională a României a identificat nenumărate nereguli în cele două proiecte de modificare a Codurilor Penale, Parlamentul nu și-a învățat lecția și le-a rediscutat în aceeași manieră foarte rapidă, superficială și netransparentă. Majoritatea PSD a ignorat din nou, cu bună știință, opoziția parlamentară, instituțiile, asociațiile de magistrați și chiar opinia Comisiei de la Veneția referitoare la aceste modificări.

Referitor la tema ordonanțelor de urgență, a fost evidențiată folosirea în exces a acestui instrument legislativ în domenii foarte sensibile, unde este necesară o dezbatere serioasă, aprofundată și deplin transparentă. În acest context, Președintele Klaus Iohannis a subliniat că România se află acum în situația în care Guvernul legiferează și Parlamentul doar ia act”, se arată într-un comunicat al președinției.

Președintele României a arătat că ordonanțele de urgență au fost prevăzute de Constituție ca instrumente puse la dispoziția Guvernului pentru a-i da posibilitatea să intervină doar în situații extraordinare și cu adevărat urgente în legiferare. În timp, însă, „guvernele care s-au succedat au folosit ordonanțele excesiv, fapt care a devenit o problemă serioasă”, a spus Iohannis. 

În ceea ce privește domeniul justiției, ordonanțele de urgență adoptate după modificarea legilor justiției au generat instabilitate în sistemul judiciar, iar măsurile din conținutul acestora nu numai că nu răspund recomandărilor Comisiei de la Veneția din octombrie 2018, dar au creat noi vulnerabilități la adresa independenței sistemului judiciar.

Președintele Klaus Iohannis a menționat că adoptarea de măsuri cu un impact direct asupra sistemului judiciar, fără consultări publice și fără a ține cont de opinia sistemului judiciar, vulnerabilizează însăși funcționarea acestui domeniu vital pentru democrația românească.

Președintele României a subliniat că, având în vedere toate aceste argumente, a decis declanșarea referendumului din 26 mai. Independența justiției este o temă care preocupă intens cetățenii români, iar opinia acestora trebuie să se facă auzită prin vot, mai precizează comunicatul.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Iohannis va fi chemat în Parlament ca să-și justifice deplasările externe (Surse)

Mesajul lui Iohannis la 1.000 de zile de război la granița țării: „România va continua să sprijine Ucraina”

Klaus Iohannis, primit de președintele german: România şi Germania vor continua să sprijine Ucraina în fața Rusiei

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Olaf Scholz la Berlin. Cancelarul german l-a informat despre discuția avută cu Putin

Partenerii noștri