Live

Instanța supremă vrea să trimită patru întrebări către Curtea de Justiţie a UE în dosarul lui Darius Vâlcov

Data publicării:
Darius Valcov. FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Instanța supremă vrea să trimită, în dosarul lui Darius Vâlcov, patru întrebări Curții de Justiție a UE (CJUE), în urma cărora să verifice, printre altele, dacă decizia CCR pe completurile specializate încalcă sau nu o directivă europeană provind combaterea spălării banilor.

Judecătorii vor să trimită la CJUE patru întrebări în urma cărora vor să verifice, printre altele, dacă decizia Curții Constituționale pe completurile specializate încalcă sau nu o directivă europeană privind combaterea spălării banilor, respectiv Directiva 2015/849 a Parlamentului European.

A doua întrebare către Curții de Justiție a UE se referă la art. 2 din Tratatul privind UE și la art. 47 alin. 2 din Carta drepturilor fundamentale ale UE. Întrebarea este dacă acestea trebuie interpretate în sensul că se opun constatării de către un organ exterior puterii judecătorești „a nelegalei compuneri a completurilor de judecată din cadrul unei secții a instanței supreme (completuri compuse din judecători în funcție, care la momentul promovării îndeplineau inclusiv condiția specializării solicitată pentru a promova la secția penală a instanței supreme)”.

O altă întrebare cu care Înalta Curte de Casație și Justiție vrea să sesizeze CJUE este aceea dacă „aplicarea prioritară a dreptului UE trebuie interpretată în sensul că permite instanței naționale să înlăture aplicarea unei decizii a instanței de contencios constituțional, care interpretează o normă inferioară Constituției, de organizare a ÎCCJ, inclusă în legea internă privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, normă interpretată în mod constant, în același sens, de o instanță de judecată, timp de 16 ani”.

Întrebarea a patra a Instanței supreme către CJUE este: „Conform art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene Principiul liberului acces la justiție, include specializarea judecătorilor și înființarea unor completuri specializate la o instanță supremă?”.

Pentru a sesiza însă Curtea de Justiție a Uniunii Europene, este necesar ca toată părțile din dosar să vină cu un punct de vedere astfel că întrebările au fost date și avocaților, pentru a-și pregăti apărarea, iar un nou termen a fost stabilit pentru data de 17 octombrie.

 

Pe 3 iulie 2019, Curtea Constituțională a stabilit că există un conflict între Parlament și ÎCCJ și a anunțat că vor fi rejudecate dosarele de la Înalta Curte, soluţionate în prima instanţă înaintea deciziei ÎCCJ din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive.

Pe 8 februarie 2018, fostul ministru al Finanţelor şi fost consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost condamnat, în primă instanţă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), la opt ani de închisoare.

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în anul 2015, de către procurorii DNA, fiind acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile.

Sursa: Mediafax

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

VIDEO Răzbunare! Ce a făcut Ianis Hagi, imediat după ce a transformat o lovitură de la 11 metri în finala cu Celtic

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mircea Geoană nu poate avea reprezentant în Biroul Electoral Central. Instanța Supremă i-a respins cererea

Poliția europeană poate accesa datele de pe telefoanele mobile pentru infracțiuni minore, a decis Curtea de Justiție a UE

România câștigă la CJUE: transportatorii rutieri internaționali scapă de obligația aducerii TIR-urilor în țară la fiecare două luni

Comisia Europeană dă în judecată Ungaria pentru o lege inițiată de Viktor Orban

Partenerii noștri