Live

Elena Udrea: „Am gemeni, sarcina evoluează bine”

Data actualizării: Data publicării:

Elena Udrea a anunţat, sâmbătă, la Antena 3, că se află în Costa Rica și că este însărcinată cu gemeni.

„Costa Rica este o ţară frumoasă şi prietenoasă, însă pentru cei care trăiesc aici mi se pare o ţară foarte scumpă. Eu am venit, mi-am vizitat nişte prieteni foarte buni. Am găsit nişte vechi cunoştinţe care ne-au arătat locuri foarte frumoase. Am văzut capitala. De obicei nu dau socoteală de ce plec din ţară, dar când lucrurile par ascunse dau naştere la tot felul de scenarii”, a spus Udrea. 

Aceasta a explicat că intenţionează să mai stea, iar ulterior va merge la Atena pentru o procedură medicală.

Totodată, a anunţat că este însărcinată cu gemeni şi speră că va avea doi băieţi. 

Este vorba de o sarcină gemelară. Deci, dacă tot e băiat, să fie doi. Eu sunt între două proceduri medicale, pe care le fac la Atena. Am etapa a doua a acestor proceduri undeva într-o săptămână”, a mai spus Udrea.

Întrebată dacă se teme să ajungă din nou la puşcărie, Udrea a confirmat, dar a spus că „până la urmă, din puşcărie se iese”.

Sursa: News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum se face screeningul genetic în sarcină

Studiul surprinzător care arată că femeile pot rămâne însărcinate și după ce și-au legat trompele uterine

Fumatul, chiar și ocazional, în timpul sarcinii, are consecințe grave asupra fătului, arată un studiu

Avertismentul poliției britanice: Frații Tate radicalizează băieții să devină misogini la fel cum fac teroriștii

Partenerii noștri