Live

UPDATE După DNA, și DIICOT face percheziții la Primăria Iași. Primarul Mihai Chirica a fost dus la audieri

Data actualizării: Data publicării:
Primarul Mihai Chirica a fost dus la audieri. FOTO: Captură Digi24

Sunt noi percheziții la Primăria Iași, într-un dosar care vizează mai multe nereguli în domeniul imobiliar. După DNA, a venit rândul DIICOT să descindă la instituția condusă de Mihai Chirica. Edilul a fost dus la audieri.

ACTUALIZARE 11.40. Primarul Mihai Chirica a fost dus la audieri.

Împreună cu el au fost duși și câțiva funcționari din primărie.

Chirica le-a spus jurnaliștilor că nu se teme că trebuie să dea declarații.

Prechezițiile continuă și în altă clădire a primăriei, unde își are biroul fostul viceprimar din iulie 2020 - când DIICOT a început ancheta. Acesta a fost audiat și în 2020 în dosar.

În 2020, un investitor imobiliar era acuzat că a creat un prejudiciu de 12 milioane de euro la bugetul de stat după ce și-a creat o filieră prin care vindea locuințe construite către mai multe societăți pe care le controla, cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor.

Știrea inițială:

Procurorii DIICOT Iaşi şi poliţiştii BCCO Iaşi fac 24 de percheziţii într-un dosar care vizează mai multe fapte, printre care abuz în serviciu şi uzurparea funcţiei, 30 de persoane urmând să fie duse la audieri.

Conform unor comunicate transmise de DIICOT şi IGPR, percheziţiile vizează domiciliile şi imobilele deţinute sau folosite de mai multe persoane fizice, precum şi sediile unor autorităţi publice locale. Una dintre instituţiile vizate este Primăria Iaşi.

Descinderile se desfăşoară într-o cauză în care se efectuează cercetări pentru abuz în serviciu, în vederea obţinerii unui folos necuvenit, uzurparea funcţiei, delapidare, spălarea banilor, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului societăţii într-un scop contrar intereselor acesteia, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, arată sursele citate.

"Activităţile sunt efectuate în continuarea cercetărilor într-o cauză privind constituirea unui grup infracţional organizat şi vizează procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii de către dezvoltatori imobiliari, care s-ar fi folosit de conexiunile cu funcţionari din administraţia publică locală cu atribuţii în domeniul emiterii şi urmăririi respectării documentaţiilor de urbanism", precizează anchetatorii.

După percheziţii, 30 de persoane despre care există bănuiala rezonabilă că sunt implicate în activitatea infracţională vor fi duse la audieri.

Și procurorii DNA au descins ieri dimineață la sediul primăriei din Iași. Au făcut acolo trei percheziții într-un dosar în care funcționari din cadrul primăriei sunt bănuiți că au autorizat ilegal construirea unui imobil. 
  

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incident grav la Iași: Un adolescent de 15 ani a murit la spital, după ce a fost agresat de doi colegi

Condamnat de cinci ori la închisoare. Cazul unui bărbat din București care se dă anchetator și cere bani pentru informații din dosare

18 copii internaţi în Iași cu răni din cauza petardelor. Unora li s-au amputat degetele sau chiar palma

Cum a fost sancționat șoferul care a făcut drifturi într-un sens giratoriu din Iași, cu un sicriu legat de mașină

Partenerii noștri