Live

Video Domiciliu schimbat doar pe hârtie pentru vot la locale, în județul Giurgiu. Adresele erau case părăsite sau demolate din comună

Data actualizării: Data publicării:
Una dintre casele din comuna Stănești folosită drept adresă în buletin. Sursa: Digi24

Mascații au descins, joi dimineață, la primăria Stănești din județul Giurgiu, după ce s-a aflat că mai bine de 100 de oameni s-au mutat anul trecut doar pe hârtie în localitatea cu pricina, pentru a vota la alegerile locale. 

Mai mulți funcționari ai administrației locale sunt bănuiți de fals și uz de fals, după ce i-au ajutat pe cei 100 de locuitori de ocazie să își facă buletin de Stănești. Anchetatorii spun că au fost folosite drept adrese mai multe case părăsite din localitate, unele chiar demolate între timp.

"În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pun în executare 15 mandate de percheziţie domiciliară, din care unul la sediul unei instituţii publice şi 14 la domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals", se arată într-un comunicat de presă emis joi de IPJ Giurgiu.

Persoanele în cauză sunt bănuite că în cursul anului 2020, beneficiind de documente întocmite în fals de către funcţionari din cadrul instituţiei publice, au stabilit reşedinţa a peste o sută de persoane fără ca acestea să locuiască efectiv la adresele de reşedinţă.

Această activitate ilegală ar fi avut drept scop participarea în calitate de alegători la alegerile locale din luna septembrie 2020, mai menţionează sursa citată.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rețea uriașă care a falsificat 10.000 de acte de identitate pentru ruși, ucraineni și moldoveni, descoperită într-o comună din Botoșani

Parchetul European face percheziţii în judeţul Maramureş, într-un dosar de fraudă cu subvenţii în valoare de 2 milioane de euro

Operaţiunea „Şcoala”: Zeci de percheziţii în mai multe oraşe şi în București, într-un dosar privind vânzarea de droguri către elevi

Percheziţii de amploare în județul Mureș. Cetăţeni români sunt cercetaţi de autorităţile judiciare din Germania pentru evaziune fiscală

Partenerii noștri