Live

Alexandru Cumpănaşu, achitat pentru că a minţit că are studii superioare pentru a se angaja expert IT

Data publicării:
Alexandru Cumpănașu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Tribunalul Bucureşti a dispus marţi achitarea lui Alexandru Cumpănaşu în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA pentru că a minţit că are studii superioare pentru a se angaja expert IT într-un proiect cu fonduri europene. Decizia nu este definitivă.

Trimis în judecată în decembrie 2022 pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie (în forma instigării) la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, Alexandru Cumpănaşu a fost achitat de un judecător de la Tribunalul Bucureşti, pe motiv că „fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”, potrivit Agerpres.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel de DNA.

„În cursul anului 2016, în contextul implementării de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în parteneriat cu Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative a proiectului finanţat din fonduri europene ce avea ca obiect «Consolidarea cadrului pentru creşterea calităţii serviciilor publice şi pentru stabilirea dezvoltării la nivel local», inculpatul l-ar fi determinat pe responsabilul de proiect să-l angajeze pe un post de expert IT, în condiţiile în care acesta nu îndeplinea cerinţele fişei postului (acelea de a deţine o diplomă de studii universitare şi de a avea experienţă în specialitate de minim 1 an). Ulterior, deşi inculpatul ar fi promis de mai multe ori că va aduce documentele respective care să ateste îndeplinirea condiţiilor de angajare, nici până la data finalizării proiectului nu a făcut acest lucru”, spunea DNA la momentul trimiterii în judecată.

Conform DNA, Alexandru Cumpănaşu ar fi obţinut pe nedrept suma de 308.630 lei cu titlu de retribuţie pentru activitatea depusă în calitate de expert IT în proiectul respectiv.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul șef IPJ Cluj a fost trimis în judecată de DNA în dosarul permisului de conducere

Adolescent de 16 ani, filmat la volanul unei maşini puternice, în judeţul Timiş

O grefieră de la Tribunalul Bucureşti a fost „îngropată sub un morman de dosare şi metal”, după ce rafturi de arhivă au căzut peste ea

Reportaj Digi24: Industria mineritului din România ajunge la fier vechi, furată bucată cu bucată. Acuzații grave la CEO Oltenia

Partenerii noștri