Live

Accidentul lui Daniel Chițoiu. Procurorii extind cercetările: vor să afle dacă medicii l-au favorizat pe fostul ministru

Data publicării:
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Cercetarea în dosarul accidentului mortal în care a fost implicat Daniel Chițoiu a fost extinsă. Procurorii verifică „in rem”, dacă a fost comisă infracțiunea de favorizare a infractorului. Adică, dacă medicii de la Spitalul Floreasca din Capitală l-au favorizat pe Chițoiu, relatează Mediafax.

Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, instituție care face cercetarea în dosarul accidentului mortal în care a fost implicat Daniel Chitoiu, au declarat pentru agenția de presă că în acest dosar s-a extins cercetarea și pentru favorizarea infractorului, vizată însă fiind o altă persoană.

Sursele citate au precizat că verificările se fac in rem, în urma unui denunț.

În urma cercetărilor se va stabili dacă va fi începută urmărirea penală sau nu pe numele unei persoane.

Conform unor surse judiciare, verificările vizează medicii de la Spitalul Floreascam locul unde fostul ministru a stat internat mai multe zile după producerea accidentului rutier.

În 9 ianuarie, fostul ministru Daniel Chițoiu a fost pus oficial sub învinuire pentru ucidere din culpă în dosarul accidentului în urma căruia două persoane au murit și două au fost rănite.

Dosarul accidentului în care a fost implicat Daniel Chițoiu, în urma căruia două persoane au murit și două au fost rănite, a fost preluat de Parchetul Tribunalului Argeş, după ce iniţial, cauza penală a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.

Fostul ministru Daniel Chițoiu a fost externat în 2 ianuarie din Spitalul Floreasca, el ieșind din unitatea medicală fără a fi văzut de jurnaliștii aflați în fața spitalului.

Surse judiciare spuneau că există suspiciunea că fostul ministru vorbea la telefon în timpul impactului.

Anchetatorii cred că mașina condusă de secretarul general ALDE ar fi pătruns pe contrasens, iar imediat după producerea accidentului au existat declarații verbale contradictorii. În plus, poziția mașinilor nu conducea către o ipoteză clară asupra vinovăției.

Accidentul a avut loc în 26 decembrie 2019 în localitatea Zamfirești din Argeș. O femeie de 73 de ani și un bărbat de 82 de ani au murit în urma impactului, iar alte două persoane au fost rănite.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Starea celor doi răniţi în explozia de la Botoșani aduşi la Spitalul Floreasca rămâne gravă (Ministerul Sănătăţii)

Care este starea pacienţilor răniţi în explozia de la Botoşani. Medic: Trebuie să considerăm că leziunile pot fi mai grave decât par

Reacția Spitalului Floreasca după acuzațiile lui Vlad Pascu: „Niciodată nu s-a folosit oxycodonă în această unitate medicală”

Tudor Duma zis Maru, dealerul lui Vlad Pascu, condamnat cu suspendare

Partenerii noștri