Dosarul accidentului în care a fost implicat Chițoiu, soldat cu 2 morți și 2 răniți, a fost mutat de la Parchetul Judecătoriei Pitești

Data publicării:
accident-arges-daniel-chitoiu
Foto: ziarulargesul.ro

Dosarul accidentului în care a fost implicat Daniel Chiţoiu, în urma căruia două persoane au murit şi două au fost rănite, a fost preluat de Parchetul Tribunalului Argeş, informează Mediafax.

Potrivit unui comunicat transmis luni de Parchetul Tribunalului Argeş, în 30 decembrie conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus preluarea, pentru efectuarea urmăririi penale de către un procuror criminalist desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, a cauzei penale în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în legătură cu accidentul din 26 decembrie, de pe DN7, în apropierea localităţii Zamfireşti din judeţul Argeş.

Iniţial, cauza penală a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti.

„Dispoziţia de preluare a cauzei penale la unitatea de parchet ierarhic superioară are în vedere intensa reflectare în mass-media de la nivel naţional şi local, ca urmare a consecinţelor grave ale accidentului rutier cercetat – două persoane decedate şi două cu vătămări corporale şi a calităţii de membru în organele de conducere ale unei formaţiuni politice a unuia din conducătorii auto implicaţi în accident.

La acest moment, în cauză este dispusă începerea in rem a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. (...) În perioada imediat următoare, printre actele de urmărire penală ce se vor efectua în cauză, raportat la natura faptelor cercetate, de către procuror sau de organele de urmărire penală ale poliţiei judiciare, delegate în acest sens de procuror, se va proceda inclusiv la citarea părţilor sau, după caz a moştenitorilor acestora, pentru audiere, în vederea administrării cu celeritate a mijloacelor de probă. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicat.

Fostul ministru Daniel Chiţoiu a fost externat joi din Spitalul Floreasca, el ieşind din unitatea medicală fără a fi văzut de jurnaliştii aflaţi în faţa spitalului.

Surse judiciare susţineau că Daniel Chiţoiu va fi audiat după externare, existând suspiciunea că fostul ministru vorbea la telefon în timpul impactului.

Anchetatorii cred că maşina condusă de secretarul general ALDE ar fi pătruns pe contrasens, iar imediat după producerea accidentului au existat declaraţii verbale contradictorii. În plus, poziţia maşinilor nu conducea către o ipoteză clară asupra vinovăţiei.

Accidentul a avut loc în 26 decembrie 2019 în localitatea Zamfireşti din Argeş. O femeie de 73 de ani şi un bărbat de 82 de ani au murit în urma impactului, iar alte două persoane au fost rănite.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
S-a născut în închisoare, iar acum doctorii i-au mai dat o lună de trăit. Băiatul suferă de...
Digi FM
Mircea Bravo, adevărul despre câți bani câștigă din Youtube și Facebook
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
Scapă de colesterol cu patru alimente și secretul celor 150 de minute
Newsweek
Cine a luat 60 lei în plus la pensie și în octombrie? De ce alți 2000000 pensionari nu au luat nimic
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani