Exclusiv Jurnalism vs activism. „Peisajul mass-media s-a schimbat dramatic. Etica ne cere să ne controlăm opiniile în activitatea profesională”

Jurnalismul suferă transformări importante în acest secol. Oricine poate scoate telefonul din buzunar să filmeze un eveniment care se derulează în fața ochilor lui, dar nu oricine poate să facă știri. Devine tot mai transparentă granița dintre profesioniștii în domeniu și jurnaliștii de ocazie, iar acest lucru nu este neapărat ceva greșit. Este bine să avem cât mai multe medii de informare, dar rămâne esențial să știm să alegem informațiile bine verificate și documentate. Steven Roberts are 50 de ani de experiență în presa din Statele Unite, jumătate din această perioadă la The New York Times și încă lucrează. Discutăm despre regulile profesiei noastre și diferența dintre jurnalism și activism.

Jurnaliștii nu sunt activiști

Cristina Cileacu: Steven Roberts, jurnalist, scriitor, comentator politic, bine ați venit la Pașaport diplomatic.

Steven Roberts: Sunt încântat să fiu alături de tine.

Cristina Cileacu: Dle. Roberts, aveți multă experiență, 50 de ani de jurnalism și ați lucrat pentru ziare mari în mass-media din Statele Unite ale Americii. Vedem, în acest an, fiind un an cu multe alegeri în întreaga lume, că unii politicieni au tendința de a cere jurnaliștilor să nu-i critice, pentru că apără democrația. Mai este jurnalism sau este activism?

Steven Roberts: Este activism. Avem o experiență foarte profundă, cel puțin aceia dintre noi care am crescut în jurnalismul mainstream, avem o obligație profundă să fim critici în mod egal față de toți, să îi veghem în mod egal pe toți. Și înțeleg pe deplin îngrijorarea politicienilor precum președintele Biden și a altora, care spun că democrația este atacată. Cred că au dreptate în această privință. Cred că sunt multe moduri în care Donald Trump reprezintă, ca să iau un exemplu, reprezintă o amenințare semnificativă la adresa democrației. El a arătat asta iar și iar, odată cu invazia Capitoliului din 6 ianuarie (n.r. 2020). Au fost provocări la adresa statului, asupra multor figuri independente care au încercat să numere corect rezultatele alegerilor. Știm deja că intenționează să conteste din nou rezultatele dacă pierde. Dar, acestea fiind spuse, asta nu înseamnă că adversarii lui Trump sunt lăsați în pace. Trebuie să fim la fel de duri cu ei. De fapt, chiar acum, există o controversă interesantă la vechiul meu ziar, New York Times, unde am lucrat timp de 25 de ani și unde am acoperit multe alegeri prezidențiale: Joe Biden este foarte nemulțumit de The New York Times pentru că nu se oprește din scris reportaje despre vârsta lui. Ei bine, ghinion. Adică, adevărul este că el este bătrân, este un fapt că alegătorii au dreptul să știe câți ani are. Adevărul este că alegătorii au un interes profund să știe dacă el este în stare bună fizică și psihică, ca să facă față funcției. Este în întregime sarcina unei prese libere și independente să clarifice acest lucru. Orice indiciu sau orice implicație din partea lui Joe Biden sau a oricui altcineva că acest lucru este nedrept, este complet greșit și contrar tradițiilor unei prese independente și libere.

Presa americană își știe drepturile

Cristina Cileacu: Chiar este un jurnalist la New York Times care spune că va încheia toate articolele sale cu mențiunea că Joe Biden nu dă interviuri acum. Deci, acest lucru arată, de asemenea, că presa este încă liberă în Statele Unite ale Americii.

Steven Roberts: Este adevărat că una dintre criticile crescânde față de președintele Biden este că nu dă interviuri jurnaliștilor independenți și este un motiv foarte clar pentru asta. Joe Biden are 81 de ani. Sunt foarte conștient de fragilitățile vârstei de 81 de ani, pentru că și eu am 81 de ani, sunt cu doar patru luni mai tânăr decât Joe Biden și sunt foarte conștient de dificultățile de a răspunde la întrebări la vârsta noastră. Și echipa de consilieri a lui Biden îl protejează, îl ascund. Nu îl vor într-un cadru în care ar putea face o greșeală pe care Trump ar răspândi-o imediat pe toate rețelele de socializare. O singură scăpare, un singur clip ar fi fiecare în fiecare anunț pe care l-ar face Trump și în fiecare postare a lui Trump pe rețelele de socializare. Așa că îl protejează foarte clar de orice situație care ar putea produce o alunecare jenantă. Iar jurnaliștii independenți au tot dreptul să spună din nou și din nou, Joe Biden se sustrage întrebărilor dure, ceea ce de fapt face.

De ce este nevoie de presa profesionistă

Cristina Cileacu: Este foarte multă informație, pe lângă mass-media clasică, mass-media tradițională, avem și multe platforme, social media și tot felul de mesaje care trec prin spațiul informațional. Publicul este copleșit și, în același timp, același public sau cea mai mare parte a publicului are sentimentul că, probabil, mass-media tradițională îi dictează ce să gândească, ce să creadă. Credeți că este încă o nevoie de mass-media tradițională?

Steven Roberts: Mai mult ca oricând! Mai mult ca oricând. Aveți absolut dreptate când subliniați că peisajul mass-media s-a schimbat dramatic și că mulți alegători, aici în Statele Unite, și sunt sigur că în țara dvs. și în multe alte țări, și acest lucru este valabil mai ales pentru alegătorii mai tineri, își iau informațiile nu de la mass-media mainstream, nici de la rețelele voastre TV sau din ziarele mele. O primesc unul de la celălalt, o primesc pe TikTok, o primesc pe Instagram și pe Facebook și o primesc pe WhatsApp, o primesc pe Telegram, pe toate aceste platforme. Acum, în multe privințe, acest nou ecosistem media este sănătos, pentru că sunt atât de multe alte voci care au acces la ecosistemul media. Nu mai trebuie să fii angajat de o organizație de știri mainstream. Când am fost angajat de New York Times, asta a fost cu mult, mult timp în urmă, acum 60 de ani, aproape toată lumea angajată de New York Times arăta ca mine: heterosexual, alb, bărbat, educat la o instituție de calibru. Era un grup foarte, foarte restrâns. Crede-mă, erau foarte puțini reporteri care arătau ca tine, la New York Times. Iar astăzi, indiferent dacă vorbim de gen, rasă și etnie, ecosistemul este deschis la atât de multe voci, aceasta este o dezvoltare extrem de sănătoasă. Să ne uităm, de exemplu, la modul în care comunitatea palestiniană, ca să iau un alt exemplu, are o voce mult mai prezentă în politica internațională de astăzi, decât au avut în mod istoric, când trebuiau să treacă prin mass-media mainstream. Acestea fiind spuse, pe măsură ce barierele de intrare scad și, prin urmare, sunt auzite tot mai multe voci, și pe măsură ce barierele din calea unei informări bune cad, la fel se întâmplă și cu barierele din calea informațiilor proaste. Și astfel, în acest ecosistem este o cantitate vastă de propagandă, fie dezinformare accidentală, fie dezinformare intenționată. Știm că țări precum Rusia încearcă să destabilizeze democrațiile occidentale, creând distanțe între alegători, deschizând rivalități și provocând fricțiuni. Știm asta. Deci, mass-media mainstream, împreună cu toate celelalte obligații profunde pe care le-a avut întotdeauna, are o nouă obligație din ce în ce mai mare. Aceasta este obligația verificării. Aceasta este obligația, să zicem, față de părțile interesate, toate acele informații pe care le obțineți din alte locuri, toate videoclipurile pe care le vedeți, toate acele voci alternative: iată ce știm despre ceea ce este adevărat și ce nu este adevărat. Și tot mai multe organizații de știri dedică din ce în ce mai multă forță de muncă acestui proces de verificare, în special pentru videoclipuri, care sunt false. Și la fel și cu AI, devine doar o problemă mai mare, nu o problemă mai mică. Deci, împreună cu toate rolurile tradiționale de a trage la răspundere politicieni precum Joe Biden și de a-i pune întrebări și a cere răspunsuri, este un rol cu totul nou, în creștere, extrem de important: să fim sursa verificării, acel tip de acuratețe pentru această cantitate vastă de informații, care inundă fiecare alegător din fiecare țară.

Știrile de calitate costă

Cristina Cileacu: Dar nu este, în același timp, un risc pentru mass-media clasică, pentru mass-media tradițională să-și piardă o mare parte din audiență, pentru că oamenii vor merge pur și simplu pe social media, care este mult mai ușor de utilizat, este mult mai rapidă și așa mai departe. 

Steven Roberts: Oh, sigur. Adică, orice organizație de știri cu care am crescut eu a ieșit din afaceri. Dar nu este ca și cum, pentru că vorbesc cu studenții mei, de asemenea predau jurnalism, predau cursuri la Universitatea George Washington, educ jurnaliști, noi jurnaliști aspiranți în fiecare zi. Știrea este că oamenii nu citesc mai puțin. Nu este mai puțin apetit pentru informații în țara dvs. sau în a mea. Ce se schimbă este economia și structurile pentru furnizarea acestor informații. Dar nu este ca și cum oamenii ar fi încetat să învețe sau au încetat să citească. Știi ce spun? Când vorbesc cu tinerii jurnalişti, spun: nu vă instruim să reparați mașinile de scris, nu? Nu vă pregătim pentru o anumită profesie de elită. Vă instruim să produceți informații care sunt mai valoroase ca niciodată. Nu minimalizez în niciun fel amenințările la adresa organizațiilor mass-media clasice. Nu numai pentru că oamenii din ce înce mai tineri caută alte platforme, dar rezultatul este că economia subminează toate aceste organizații de știri pe măsură ce se fragmentează universul media. Dar numărul consumatorilor de informații nu crește. Corect. Dar numărul furnizorilor este în creștere, ceea ce înseamnă că fragmentați publicul și asta fragmentează veniturile. Colectarea știrilor este costisitoare. Verificarea jurnalistică este costisitoare. Trebuie să fii dispus să cheltui bani pentru a angaja verificatori de fapte și videografi și criminalişti. Pentru a face această muncă este scump. Iar când publicul este fragmentat, asta înseamnă veniturile fragmentate. Deci, există absolut o problemă enormă pentru mass-media mainstream din punct de vedere economic. Dar cealaltă teorie este că, pe măsură ce organizațiile vechi sunt înlocuite, noi organizații se reunesc. Le-am văzut lucrând pe platforme de știri care nici măcar nu existau.Deci, există distrugere creativă. Sunt organizații vechi care sunt subminate, dar organizații noi care văd noi oportunități, noi piețe, noi modalități de furnizare a informațiilor.

Faptele stabilesc tonul știrilor

Cristina Cileacu: Dacă vorbim despre subiecte precum războiul din Ucraina, războiul pe care rușii l-au început în Ucraina și revenind la subiectul nostru, jurnalism și activism, majoritatea mass-media din lumea democratică se află în mod evident de partea Ucrainei. Este vorba despre activism sau jurnalism? Cum să vedem profesia noastră într-o situație ca aceasta?

Steven Roberts: Asta este o întrebare bună. Dar cred că dăm impresia că suntem de partea Ucrainei prin simpla raportare a faptelor. Adică, cine a invadat pe cine? Cine a vrut acest război? Nu este ca și cum ar fi două părți ale acestui argument. Nu este ca și cum ar fi un argument valid că, cumva, Ucraina a declanșat acest conflict sau că Ucraina a provocat acest conflict. Faptele sunt unilaterale. Deci, prin urmare, poate părea că acoperirea noastră este unilaterală, chiar dacă suntem corecți, nu? Nu văd prea mult favoritism în acest sens. Văd multe reportaje bune care documentează ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Să luăm, de exemplu ce s-a întâmplat când trupele ruse, la începutul războiului, au fost forțate să se retragă din satele unde au fost pierderi de vieţi civile devastatoare și s-au documentat încălcările drepturilor omului și atrocitățile din Bucha şi alte câteva sate pe care le-au abandonat. Nu a fost favoritism, asta a însemnat să faci reportaje pe teren. Și destul de interesant, o mare parte din reportajele inițiale nu au fost făcute de organizațiile principale. A fost făcută de cetăţeni jurnaliști, cu telefoane mobile, care se aflau acolo imediat după plecarea trupelor rusești. Și în acești jurnaliști accidentali, acești jurnaliști amatori au fost critici în documentarea atrocităților înainte ca dovezile să poată fi acoperite. Deci, cred că pare că suntem de partea Ucrainei, dar asta pentru că faptele sunt de partea Ucrainei.

Etica profesională vs opinia personală

Cristina Cileacu: Reporterii sunt, desigur, oameni și orice ființă umană are o părere despre diverse lucruri. Este în regulă dacă un reporter, în afara mass-media unde lucrează, folosește această opinie și o face publică?

Steven Roberts: Sunt de modă veche în privința asta. Predau un curs de etică media și tind să fiu destul de strict în privința asta. Cred că dacă lucrați pentru o organizaţie independentă de știri mainstream, aici regulile etice ar trebui să împiedice reporterii să-și exprime propriile opinii politice. Acum, nu toată lumea este de acord cu mine. Este un număr tot mai mare de reporteri mai tineri, în special reporteri de culoare, la organizațiile media mainstream din America, care împing această limită, în special în lumina mișcării Black Lives Matter, după moartea lui George Floyd. A fost o creștere a activismului, a sentimentelor active în rândul tinerilor jurnaliști de culoare. Cred că este foarte important să ne menţinem această limită. Dacă eşti jurnalist și te simți atât de pasionat de o parte a unei probleme, atunci mergi să lucrezi pentru o revistă care este pe faţă partizană. Ai această opțiune. Nimeni nu te "condamnă" să lucrezi pentru New York Times. Nimeni nu te obligă să faci asta. Dacă alegi să lucrezi pentru una dintre aceste organizații, trebuie să urmezi regulile. Iar regulile sunt, cred că sunt și ar trebui să fie în continuare, că nu îţi exprimi opiniile personale, chiar și când nu eşti la muncă. Nu mărşăluieşti la demonstrații, nu postezi tweet-urile sau mesaje pe Facebook care indică opiniile tale private. Ai absolut dreptate spunând că suntem cu toții oameni și cu toții avem opinii. Etica profesională cere să controlăm și să disciplinăm aceste opinii în activitatea noastră profesională.

Sensul libertății de exprimare

Cristina Cileacu: Dar unii ar susține că, controlul opiniilor noastre asupra unor probleme specifice este, de asemenea, o încălcare a libertății de exprimare în cazul reporterilor. 

Steven Roberts: Nu este o încălcare a libertăţii de exprimare. Ai libertate de exprimare, pur și simplu nu trebuie să lucrezi pentru o organizație de știri. Dacă nu doreşti să lucrezi după reguli, mergi să lucrezi în altă parte. Poţi merge complet liber la orice demonstrație doreşti, dacă te simțiți atras puternic de o parte a unei probleme, oricare ar fi problema, atunci alătură-te unei organizații activiste. Du-te să lucrezi în lumea activismului. Am mulţi studenți care se pregătesc ca jurnaliști, care spun: Vreau să lucrez în lumea activismului. Vreau să-mi folosesc talentele pentru a promova, să zicem, drepturile reproductive sau controlul armelor, sau clima, sau controlul schimbărilor climatice sau oricare dintre zecile de probleme. Simți asta cu putere? Bine. Mergi la muncă undeva unde este potrivit și etic. Dar dacă vrei să lucrezi pentru o organizație de știri mainstream, independentă, profesională, trebuie să lucrezi după regulile lor.

Secolul care transformă jurnalismul clasic

Cristina Cileacu: Și cum ați descrie jurnalismul profesionist în acest secol în care avem, menționați mai devreme, cetățeni jurnaliști, bloggeri, vloggeri, o mulțime de alți oameni care sunt prezenţi în diferite zone şi transmit de acolo. 

Steven Roberts: Şi asta este o întrebare foarte bună. Și, nu este doar o întrebare abstractă, pentru că acum, destul de interesant, în America, este o dezbatere asupra unei propuneri de a crea o lege federală, care să protejeze jurnaliștii să nu fie citați de forțele de ordine ca să depună mărturie despre crime în faţa marilor jurii. Acum, în America, 50 de state, 49 din cele 50 de state au legi la nivel de stat, care protejează jurnaliștii. Dar nu este o lege federală. Am avut doi colegi de la New York Times, în cei 25 de ani cât am lucrat acolo, care au mers la închisoare. Au mers la închisoare pentru că nu și-au dezvăluit sursele când procurorii le-au cerut să facă acest lucru. Și au fost acuzaţi de sfidarea instanţei şi aruncați în închisoare. Unul a fost în închisoare timp de 80 de zile. Una dintre întrebările care apar în această mișcare acum, este dacă să facem o lege federală, care se numeşte scut de protecţie, dar întrebarea este pe cine protejează? Cu o generație în urmă, puteai spune, , ei bine, trebuie să lucrezi pentru un post de radio recunoscut sau un ziar și acesta era un mod destul de ușor de a discerne cine este protejat. Astăzi nu, aveți absolut dreptate să subliniaţi, una dintre problemele cheie este să definim cine ar fi protejat. Oamenii se îndepărtează de o definiţie a muncii jurnalistice pentru orice fel de platformă organizată, care să includă bloggeri și videografi individuali, și jurnaliştii independenţi. Definiția cheie nu este pentru cine lucrezi, ci munca pe care o faci. Și dacă munca pe care o faci este producerea, informarea și producerea de informații independente, indiferent pentru cine lucrezi, inclusiv dacă lucrați doar pentru tine, ar trebui să fii protejat de acea lege. Dar este o întrebare foarte bună și este foarte dezbătută chiar acum de Congres, pentru a defini cine ar trebui să fie protejat de acea lege.

Credibilitatea, o calitate esențială în media

Cristina Cileacu: Ne-am început interviul vorbind despre anul alegerilor în multe locuri din lume, desigur, inclusiv Statele Unite sau mai ales în Statele Unite. Politicienii, dintotdeauna, în relația cu mass-media, au dorit să fie publicate ştirile bune despre ei, nu ştirile negative. Cum rămâne un jurnalist credibil, în acest secol? 

Steven Roberts: După cum am spus, sunt de modă veche în această privinţă. Sincer, cred cu adevărat, ca cineva care a lucrat pentru New York Times timp de 25 de ani, sunt încă analist politic pentru ABC Radio. Deci eu, încă Nu este un loc de muncă cu normă întreagă, dar mă sună periodic să comentez, să scriu un articol de ziar. Încă sunt un jurnalist care lucrează, dar predau și jurnalism. Și, voi spune din nou, eu cred încă cu fermitate, cred complet în rol, și nu este doar rolul jurnalismului. Destul de interesant, fiecare profesie, ar putea fi academicieni, ar putea fi oameni de știință a căror etică profesională este "ne raportăm la fapte", acceptăm, descriem și evaluăm și măsurăm realitatea. Nu doar jurnalismul este atacat. Toți acești alți profesioniști care împărtășesc aceeaşi bază profesională și etică, care este o convingere, o convingere fermă și profundă că este posibil să fii profesionist, este posibil să fii independent și este posibil să descrii o realitate independentă. Ai politicieni ca Donald Trump, care denunță organizațiile de știri ca fiind știri false, nu? Nu atacă doar jurnaliștii. El atacă oamenii de știință, precum doctorul Anthony Fauci, care a descris realitatea pandemiei Covid. El atacă oamenii de știință, care sunt de acord cu toții că schimbările climatice reprezintă o amenințare reală pentru mediu. Una dintre asistentele sale, când a fost întrebată la știri, de Jake Tapper de la CNN, ea a spus, ei bine, noi credem în fapte alternative. Nu există fapte alternative. Dar avem în această țară, și nu doar Donald Trump, ci peste tot în lume, lideri care spun că eu sunt arbitrul adevărului. Eu decid care este adevărul, care este realitatea, care sunt faptele. Slujba noastră ca jurnaliști, oameni de știință, ca academicieni și toate aceste alte profesii, ca medici, cercetători, toți acești profesioniști angajaţi profund sunt toți dedicați acelorași lucruri înrădăcinate în același sistem de valori, care este că există o realitate independentă și treaba noastră este să o evaluăm, să o descriem și să o măsurăm, astfel încât oamenii să poată lua decizii rezonabile, decizii politice, decizii medicale, decizii științifice despre lumea pe care și-o doresc. 

Cristina Cileacu: Steven Roberts, vă mulțumesc foarte mult pentru acest interviu. 

Steven Roberts: Mi-a făcut plăcere.

Editor : A.C.

• Etichete:
• pasaport diplomatic
• presa
• jurnalism
• activism

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei