Live

FOTO&VIDEO. Țigări aduse cu drona din Ucraina, ascunse într-o livadă în Satu Mare. Câte pachete au confiscat polițiștii într-o zi

Data publicării:
Captură de țigări în apropiere de grania cu Ucraina. Foto: Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră din Satu Mare au confiscat 3.000 pachete cu țigări care au fost aduse din Ucraina cu o dronă. Țigările au fost descoperite în livada unui localnic din Halmeu, împachetate în mai multe colete. Valoarea capturii este de aproape 35.000 de lei. Țigări aduse ilegal din Ucraina au fost confiscate și în județul Maramureș, în zone apropiate de graniță.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Halmeu, judeţul Satu Mare, au observat miercuri seară, în jurul orei 23.30, în zona localităţii Halmeu, o dronă care transporta un colet. În urma cercetării zonei, poliţiştii de frontieră au descoperit, într-o livadă de pomi fructiferi aflată la aproximativ 1.500 m de graniţa cu Ucraina, un colet învelit în folie neagră, care conţinea ţigări, potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră.

Lângă colet se afla un bărbat de 32 de ani, care, după primele cercetări, i-a condus pe poliţişti către o anexă de la capătul livezii, spre curtea imobilului în care locuieşte. Polițiștii au găsit aici alte patru colete învelite în folie neagră şi alte câteva cartuşe cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Persoana şi coletele au fost transportate la sediul poliției, unde, în urma inventarierii ţigărilor, a rezultat cantitatea de 2.990 pachete cu ţigări de diferite mărci, în valoare de 34.983 lei.

Polițiștii de frontieră au anunțat și autorităţile de frontieră din Ucraina, în vederea cercetării în comun a cazului.

Captură de țigări și în Maramureș

Tot miercuri, în jurul orei 12.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului, judeţul Maramureş, au observat, în zona localităţii Bistra, trei persoane care veneau din direcția frontierei cu Ucraina, transportând în spate colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră i-au somat să se oprească, însă cei trei au abandonat coletele şi au fugit înapoi spre teritoriul Ucrainei.

"Polițiștii români au tras două focuri de armă în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, însă nici de această dată aceştia nu s-au oprit. La faţa locului au fost descoperite opt colete, care conţineau de 5.964 pachete cu țigări cu timbru Duty-Free, în valoare de aproximativ 70.000 lei", se mai arată în comunicatul Poliții de Frontieră.

O acțiune similară a avut loc miercuri, în jurul orei 23.30, în zona de competenţă a Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, când polițiștii au legitimat, pe raza localităţii Crăciuneşti, la aproximativ 500 m de graniţa cu Ucraina, un tânăr de 22 de ani care nu îşi justifica prezenţa în zonă, la acea oră.

"Deoarece în imediata apropiere au fost găsite şase colete cu țigări, acestea au fost duse la sediul sectorului, iar în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4.518 de pachete cu țigări de diferite mărci, în valoare de 52.860 lei".

În toate cazurile, ţigările au confiscate, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, efectuându-se totodată verificări, în comun cu autoritățile ucrainene, în vederea identificării persoanelor implicate şi documentării întregii activități infracționale.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România desființează peste 30 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025

Circulaţia pe podul Giurgiu-Ruse va fi permisă pe ambele sensuri, în perioada sărbătorilor de iarnă

Predoiu, despre aderarea la Schengen: Românii nu vor mai vedea bariere la frontieră. Nu vor mai fi controalele pe care le știam

Un bărbat din Kârgâstan a ajuns în portul Constanța cu o mașină de lux de 200.000 de euro, dar a rămas fără ea

Partenerii noștri