Violenţele din 10 august | 1000 de instigatori identificaţi, doar 20 anchetaţi
O mie de instigatori au fost identificaţi, dar numai 20 sunt anchetaţi. De partea cealaltă, doar 10 din cei 1.200 de jandarmi din Piaţa Victoriei sunt bănuiţi, deocamdată, că au lovit protestatari paşnici. Şeful Jandarmeriei şi ministrul de Interne au fost audiaţi astăzi de Comisia de Apărare de la Camera Deputaţilor, dar Opoziţia susţine că nu a aflat nimic despre vinovaţi. Carmen Dan a anunţat că raportul operaţiunii este secret, iar reporterii au fost rugaţi să părăsească încăperea când spiritele politicienilor s-au încins peste măsură.
Negocieri în coaliție: PSD ar urma să dea premierul, împărțirea ministerelor rămâne neclară. Ce spun partidele despre cererile USR
Noi detalii în cazul băiatului mort la Spitalul din Târgu Jiu: Medicul de gardă nu a completat foile de observație
Iohannis: Nici CSAT, nici un serviciu nu poate să înceapă să spioneze proprii politicieni
Iohannis spune că alegerile prezidențiale ar trebui organizate „destul de repede”
Condițiile în care Klaus Iohannis ar demisiona din funcție. Ce a răspuns președintele
Zile de doliu la Timișoara în amintirea eroilor căzuți în Revoluția din 1989. Mărturiile revoluționarilor
USR pune opt condiții ca să intre la guvernare. Reacția PSD-PNL-UDMR la cererile anunțate de Elena Lasconi
Bătaie între jandarmi într-un restaurant din București. Unul dintre ei a ajuns în comă la spital
Accident grav pe un șantier din Capitală. O placă de beton a căzut peste un utilaj în care ar fi o persoană
Reporter: Doamna ministru, ce v-a determinat să veniţi la audieri, până la urmă. Şi fără invitaţie.
Carmen Dan: De ce până la urmă?
Reporter: Nu înţelegeam ce e cu invitaţia, aţi primit-o sau aţi decis să veniţi?
Carmen Dan: Nu. Nu am primit, am decis să vin.
Discuţii din comisie:
Carmen Dan: „Mi-am întrerupt concediul de odihnă şi am fost prezentă în Minister, începând cu după-amiaza zilei de 10”.
Victor Paul Dobre, deputat PNL: „Prezenţa dumneavostră încă de la ora 12.00, în ziua respectivă, însemna că aveaţi informaţii clare că va fi o situaţie deosebită. De ce nu aţi activat centrul naţional de coordonare”.
Carmen Dan: „Prezenţa mea în Minister a fost doar de a ne asuma această responsabilitate. Ar fi fost în primul rând obligatoriu să avem o situaţie de risc şi pericol în mai multe unităţi teritoriale”.
Robert Turcescu, deputat PMP: „De ce a fost nevoie de dispersarea gazelor lacrimogen în Piaţa, cu mult timp înaintea începerii uricăror manifestări violente. Şi mai am o întrebare legată de modul în care au fost acoperite acele numere de identificareale jandarmilor”.
Carmen Dan: „Eu cred că o să ajungem să vorbim şi despre gradul de agresivitate al celor care au forţat intrarea în Guvern.”
Laurenţiu Cazan, comandantul intervenţiei: „Pe de o parte nu mai corespundea acel indicativ, şi urma ca aceasta să se facă ulterior, era procesul început. Dar pot să vă asigurcă nu este un impediment în identificarea jandarmilor care au acţinat în acest fel”.
Carmen Dan: „A fost ordin, domnule deputat, sau iniţiativă, pumnii pe care i-a încasat Ştefania?”
Robert Turcescu, deputat PMP: „Sigur, ne uitam îngroziţi. Am aflat după aceea că situaţia doamnei nu era atât de dramatică, aşa cum fusese prezentată de colegii de la jandarmi”.
Un deputat din Opoziție a întrebat-o pe Carmen Dan dacă își asumă politic violențele din Piața Victoriei, din 10 august: „Vă asumaţi răspunderea politică pentru ce s-a întâmplat şi pentru faptul că instituţiile din subordinea dumneavostră nu şi-au făcut treaba?”
Carmen Dan: „Cred că la momentul acest nu aveţi suficiente date să spuneţi clar, Ministerul de Interne nu şi-au făcut datoria. Cred că nu aveţi”.
Dorel Gheorghe Căprar, deputat PSD: „Dacă dumneavostră consideraţi că vor fi elemente clasificate, o să rugăm colegii de la presă să ne lase să discutăm”.
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News