Live

Un comisar ANPC a fost atacat în timpul unui control. Constantinescu: „Jegul nu este ingredient tolerat în alimentaţie publică”

Data publicării:
În urma verificărilor, au fost găsite mai multe nereguli, printre care cearceafuri pătate și excremente de rozătoare în depozitul de veselă. FOTO: ANPC

Un comisar din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) Constanţa a fost agresat după un control la un motel din Caraş-Severin de către proprietarul clădirii. În urma verificărilor, au fost găsite mai multe nereguli, printre care cearceafuri pătate, produse expirate, excremente de rozătoare în depozitul de veselă. Unitatea a fost amendată cu 8.000 de lei, transmite News.ro.

Reprezentanţii ANPC au anunţat, miercuri, că a fost făcut un control la Motel Camping Silvia din satul Sadova Veche, judeţul Caraş-Severin.

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au găsit în spaţiile de cazare saltele fără protecţie, pereţi şi tavane cu porţiuni ale tencuielilor fisurate, cearceafuri cu porţiuni pătate, saltele îngălbenite, fără plasă anti-insecte şi fără plan de evacuare.

Pentru aceste nereguli a fost dată o amendă de 3.000 de lei.

Controlul a continuat apoi în zona bucătăriei şi a barului de zi. Acolo au fost găsite produse cu termen de valabilitate depăşit, ustensile neprofesionale, cotlet de porc în curs de recongelare, ceafă şi cotlet de porc achiziţionate vrac şi găsite feliate şi ambalate în pungi de pâine. De asemenea, cloramina utilizată avea termenul de valabilitate depăşit.

Totodată, în depozitul de veselă au fost găsite excremente de rozătoare. Pentru toate aceste nereguli a fost dată o amendă de 5.000 de lei.

Echipele de control au mai constatat că în documentele prezentate unitatea era încadrată la hostel, deşi în exterior era afişat Hotel Silva şi au aplicat un avertismene, propunând încetarea practicii comerciale incorecte.

La finalul controlului, două femei comisar ANPC care se urcaseră în maşină şi urmau să plece au fost oprite de către un bărbat care a afirmat că este proprietarul clădirii în care îşi desfăşoară activitatea unitatea de cazare. Acesta a cerut explicaţii pentru sancţiunile acordate şi, la un moment, a început să vorbească urât cu cele două femei, s-a repezit să scoată cheia din contact şi a lovit-o pe una dintre ele cu palmele peste mâini.

Reacția lui Horia Constantinescu

Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a reacţionat în urma acestui eveniment.

„Noi distrugem turismul?! Nu cei care nu observă excrementele de şobolan în vecinătatea alimentelor. Noi greşim că nu îi consiliem?! Cum ar suna: „Măi, măi, măi, singurul şobolan admis într-o bucătărie este Ratatouille, personajul din desenul animat cu acelaşi nume!” sau „te consiliem să faci curat, poate să te şi speli… Jegul nu este ingredient tolerat în alimentaţie publică”. Ce alte astfel de sfaturi ar trebui să dăm? Prevenţia din mintea unora este de bezna minţii mele! Place cum sună probabil…”, a declarat Horia Constantinescu.

El a precizat că ANPC joacă rolul de Cenuşăreasa al instituţiilor de control.

„La Olt, soţul celei care conduce comisariatul (încă) a spart telefonul colegilor de la Corpul de Control, după ce l-a smuls din mâna unuia dintre ei şi pare că cel care a greşit este chiar posesorul! Ce căuta acolo şi cu telefonul de serviciu la el! Jucăm rolul de Cenuşăreasa al instituţiilor de control, ca număr de comisari, ca dotări şi din multe alte puncte de vedere, dar în povestea noastră, nu pierdem pantofiorul, ci suntem chiar împinşi pe scări! Astfel de specimene dorm liniştite seara, devenind vedetele unei piese de teatru absurde! Cortina cade peste întreaga scenă a unei ţări, unde consumatorii îşi pierd rolul principal, devenind figuranţi, într-un spectacol grotesc în care cei mai importanţi, iată, devin băieţii deştepţi cu tupeu şi „susţinerea” potrivită! „Pă băiatu’ nu-l deranjăm cu nimic, pentru că e a lu’ nenea”, a mai afirmat preşedintele ANPC.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

„Consumatorii ar trebui să fie atenți la produsele cu prețuri foarte mici”. Recomandările ANPC pentru cadourile de Crăciun

Avertismentul ANPC pentru românii care călătoresc cu avionul de sărbători: Feriţi-vă de taxele ascunse la bilete

La ce să fii atent când cumperi cadouri de Moș Nicolae. Cum alegi jucării și dulciuri sigure pentru copii, potrivit specialiștilor ANPC

Partenerii noștri