Live

Tavanul sălii de sport a unui liceu din Blaj s-a prăbuşit

Data publicării:

O treime din tavanul sălii de sport a Liceului Tehnologic „Ştefan Manciulea” din Blaj s-a prăbuşit, iar din plafoanele a trei săli de clasă s-au desprins bucăţi mari. Nimeni nu a fost rănit, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba fără, citat de Agerpres.

În momentul prăbuşirii unei părţi din tavan, în sala de sport nu era nici o persoană. Aceasta a fost închisă până când tavanul va fi reparat.

Potrivit ISJ Alba, mai întâi, din cauza ploilor şi a umezelii infiltrate în trei săli de clasă aflate la etajul I al clădirii, au început să se desprindă bucăţi mari din tavan. Ulterior, a căzut şi o treime din tavanul sălii de sport a liceului, pentru că că „sistemul de susţinere a lambriului era în stare avansată de degradare”, conform comunicatului.

Clădirea în care funcţionează liceul aparţine Mitropoliei Române Unită cu Roma, Greco-Catolică Blaj.

În cursul zilei de vineri, conducerea ISJ Alba s-a deplasat la faţa locului pentru a discuta măsurile care urmează să fie luate, în vederea rezolvării urgente a situaţiei. Tot în cursul zilei de vineri va avea loc o întâlnire între reprezentanţi ai Mitropoliei Greco-Catolice, Primăriei Blaj şi conducerea unităţii de învăţământ.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tavanul unei școli recent renovată s-a prăbușit peste bănci. Profesoara de istorie a semnalat incidentul pe o rețea socială

Primăria Bucureşti: La Şcoala 141 am reabilitat doar sala de sport

Măsuri după prăbușirea tavanului unei școli

Partenerii noștri