Live

Poliţiştii au dat în ultimele 24 de ore amenzi de aproape 600.000 de euro. Peste 650 de permise de conducere au fost reţinute

Data publicării:
Foto: Facebook / Poliția Română

Amenzi de aproape trei milioane de lei au fost date de poliţişti în ultimele 24 de ore, la nivel naţional, fiind depistate 849 de infracţiuni şi având loc peste 300 de acţiuni pentru prevenirea faptelor antisociale.

Inspectoratul General al Poliţiei a transmis sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că în ultimele 24 de ore, poliţiştii au intervenit la aproape 2.500 de solicitări ale cetăţenilor, fiind sesizate aproximativ 850 de infracţiuni.

„La data de 5 mai, poliţiştii au acţionat, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 304 acţiuni şi au intervenit la 2.473 de evenimente, dintre care 1.981 au fost sesizate de cetăţeni prin 112. De asemenea, au fost depistate 18 persoane urmărite naţional şi internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.În urma activităţilor, au fost sesizate 849 de infracţiuni, în cauzele instrumentate fiind dispuse 80 de măsuri preventive. Pentru alte nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 8.319 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.930.714 lei”, conform sursei citatede News.ro.

De asemenea, poliţiştii rutieri au acţionat pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 85 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Au fost reţinute 658 de permise de conducere, dintre care 266 pentru viteză, 29 pentru alcool şi 3 pentru droguri.

Totodată, au fost retrase 309 de certificate de înmatriculare.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale. Ce riscă cei care le vând, dar și cei care le cumpără

Poliția îi amendează pe șoferii care nu au montat anvelopele de iarnă pentru drumurile acoperite de zăpadă sau polei

Accident provocat în București de un om de afaceri băut. Doi polițiști au fost răniți

Desființarea ghenelor de bloc, obligatorie până în 2025, în București. Ar trebui să fie înlocuite cu zone de colectare selectivă

Partenerii noștri