Live

Galerie Foto O familie din Germania a intrat cu rulota pe un drum interzis de pe Ceahlău și a rămas suspendată deasupra unei râpe de 30 de metri

Data publicării:
O familie din Germania a rămas cu rulota suspendată 30 de metri deasupra unei prăpăstii din Ceahlău FOTO: Facebook/ Salvamont Neamț

Echipa Salvamont din județețul Neamț a intervenit duminică pentru salvarea unei familii din Germania aflate într-o situație critică, pe Ceahlău. Mai exact, turiștii germani au intrat cu rulota pe un drum forestier cu acces restricționat, iar vehiculul a rămas suspendat deasupra unei râpe de 30 de metri.

Potrivit Salvamont, după ce au rămas blocați, turiștii au alertat autoritățile sunând la 112, iar echipajul care a ajuns la fața locului i-a salvat cu ajutorul unui echipament special.

Pățania turiștilor germani a fost povestită de Salvamont Neamț, pe Facebook:

În urmă cu câteva momente am finalizat o intervenție prin care am evacuat o familie de cetățeni germani aflată, să zicem, în dificultate și cu ditamai camperul în iminența de a se prăbuși în gol vreo 30 de metri.

Veniți dintr-o țară în care și musca e amendată dacă se așează pe alt wursti decât are voie, turiștii au ignorat semnele și avertizările amplasate la intrarea pe drumurile forestiere, unde este - și la ei și la noi - interzisă circulația publică și după mai multe tentative de suspendare au reușit să pună autorulota la cumpănă, deasupra unei râpe de peste 30 metri.

Au sunat la 112 și s-a rezolvat grație și noilor utilaje de troliere de pe autospecialele primite de la DSU. Nu știm cum au dres-o cu restul autorităților, dar știm sigur că dacă o familie de-a noastră făcea bâlciul ăsta într-o duminică prin pădurile din Bavaria toată povestea ar fi umplut Bild-ul și Der Spiegel, cu povestea turiștilor necivilizati care oripilează Doicilandul”.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Misiune a Salvamont Maramureş pentru salvarea unor ucraineni care au trecut graniţa în munți: sunt uzi și fără provizii

Risc de avalanșă la munte. Ce sfaturi au salvamontiștii pentru românii care vor să facă drumeții montane

Salvamont: Adidaşii cool, blugii rupţi şi gleznele „libere şi fericite” sunt perfecte pentru oraş. Pe munte sunt bilete spre hipotermie

Risc mare de producere a avalanșelor în Făgăraș și Bucegi. Sfaturile salvamontiștilor

Partenerii noștri