Video O doctoriță care era de gardă la Spitalul Municipal Fetești a fost bătută de un pacient. Două persoane au fost reținute în acest caz
O doctoriță care era de gardă la Spitalul Municipal Fetești a fost lovită de un pacient pe care îl consulta. Incidentul s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi în timpul unei investigații medicale. Bărbatul agresiv, un tânăr de 27 de ani, a fost reținut joi, împreună cu o femeie de 47 de ani care îl însoţea, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Ialomița.
„La data de 24 august a.c., în jurul orei 03:00, Poliţia Municipiului Feteşti a fost sesizată de un asistent medical din cadrul Spitalului Municipal Feteşti cu privire la faptul că medicul de gardă ar fi fost agresat de un pacient. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că la Camera de Gardă s-a prezentat un bărbat în vârstă de 27 de ani, care în urma unei consultaţii medicale ar fi devenit agresiv cu medicul de gardă, o femeie în vârstă de 31 de ani”, a annțat IPJ, într-un comunicat citat de Agerpres.
Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare, lovire sau alte violenţe asupra unui cadru medical şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În acelaşi caz a fost reţinută şi o femeie de 47 de ani (mama sa), care îl însoţea pe pacient, ea fiind cercetată pentru ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Feteşti.
Potrivit presei locale, pacientul din Țăndărei venise cu o problemă la picior, iar doctorița i-a recomandat să facă o radiografie în altă parte, întrucât laboratorul de radiologie al spitalului nu avea program la acea oră. A fost momentul în care pacientul s-a enervat și a lovit-o pe doctoriță cu pumnii în față. Cadrul medical a fost transportat ulterior la Spitalul Județean Constanța pentru a primi îngrijiri în secția de ORL, întrucât are fractură de piramidă nazală și alte tramatisme.
Rafila: Nu ține de organizarea sistemului de sănătate, ci de educație
Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, aflat joi la Iaşi, a comentat acest caz, la solicitarea jurnaliștilor. El a spus că agresarea personalului medical este o problemă care din punct de vedere penal reprezintă o faptă gravă, dar din punct de vedere moral ţine de educaţie, și nu de organizarea sistemului medical.
„Este evident că agresarea personalului medical este o problemă. În urmă cu câţiva ani ştiu că această agresiune împotriva personalului medical era echivalentă cu ultrajul, dacă nu mă înşel. Deci este clar că şi din punct de vedere penal este o faptă gravă. Ce pot să spun, asta nu ţine foarte mult de organizarea sistemului de sănătate, ci ţine de multe ori de educaţia pe care o avem şi mai ales de lipsa educaţiei, de modul în care unii oameni tratează profesioniştii din sănătate, este anormal aşa ceva”, a declarat Alexandru Rafila.
Soțul doctoriței: Nu există pază corespunzătoare
Soţul medicului agresat spune că nu este prima dată când se întâmplă un astfel de incident la spitalul din Fetești.
„Nu există pază corespunzătoare. Nu zice nimeni să angajăm boxeri profesionişti, dar o pază cu persoane la 50-60 de ani, femei, bărbați, care inclusiv ei sunt speriati de acești pacienți... Ei le permit accesul, aici se greşeşte, nu intervin atunci când este cazul, efectiv în compartimentul de primiri urgenţe, la triaj, pentru că acolo ei devin recalcitranţi”, a declarat Andrei Costandache, soțul doctoriței agresate.
Conducerea spitalului face o anchetă internă după incident.
Risc crescut de infecții după inundațiile din estul țării
Explicațiile ministrului Sănătății despre testele antidrog
Rafila, despre răniții de la Botoșani
Acuzațiile de la Pantelimon ar fi pornit de la o răfuială internă
Rafila merge la spitalul Sf. Pantelimon
De ce părinții nu-și mai vaccinează copiii
România a plătit 2,5 miliarde de lei pentru 35 de milioane de doze de vaccin anti-Covid
Experții resping testarea antidrog în masă a elevilor. Rafila: Trebuie educație pentru sănătate
Rafila: Sunt doar 2 centre pentru copiii dependenți de droguri
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News