Live

Imagini ale tragediei. O familie întreagă a murit în accidentul de la Beiuş

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Facebook Kovacs Zoltan

Toate cele patru victime ale cumplitului accident de duminică dimineaţă, din Beiuş, sunt membri ai aceleași familii, din localitatea Brad, judeţul Hunedoara. Maşina în care se aflau cei patru s-a răsturnat în şanţul de la marginea drumului, la ieşire din oraş spre comuna Sudrigiu, pe DN76, după ce s-a lovit de un tub de beton. Imaginile publicate pe reţelele de socializare arată distrugerile provocate de forţa impactului.

CLICK PE PRIMA FOTOGRAFIE PENTRU A LE VEDEA PE TOATE

Foto: Facebook Kovacs Zoltan

Potrivit informaţiilor oficiale, la volanul autoturismului Dacia Duster se afla un bărbat de 49 de ani. Lângă el se aflau soţia lui, de 48 de ani, fiica lor (25 de ani), ambele din Brad, și ginerele (27 de ani), din localitatea Bucium, judeţul Alba.

FOTO. Patru morţi după ce o maşină s-a răsturnat în şanţ, în Beiuş

"În jurul orei 6:55, la ieşirea din municipiul Beiuş, pe DN76, şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei, maşina a părăsit partea carosabilă prin sensul opus şi s-a răsturnat în şanţul de la marginea drumului, unde s-a lovit de un tub de beton de la canalizare", a precizat comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

"A venit o mașină de Hunedoara. A intrat în viteză și a dat în capul de pod și s-a întors peste cap aici, în șanț. Pe asfalt și apoi în șanț", povesteşte un martor.

În zonă fost trimise mai multe echipaje ISU, SMURD, Ambulanță și cel de la descarcerare.

"În momentul sosirii la locul producerii accidentului, două dintre victime erau decedate, o alta era proiectată în afara autoturismului și se afla în stop cardio-respirator, respectiv o a patra victimă se afla sub autovechiculul avariat. Pompierii militari au acționat pentru evacuarea victimei de sub autovehicul, respectiv au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare în cazul victimei aflate în stop cardio-respirator. Din nefericire, și aceste două victime au decedat ulterior, accidentul soldându-se cu decesul a patru persoane", a declarat pentru Digi24 Oradea maiorul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU "Crişana".

Poliţiştii continuă cercetările, iar principala variantă luată în discuţie este că şoferul ar fi adormit la volan. Cauza exactă a producerii tragediei va fi stabilită în urma unei anchete care se desfăşoară în acest caz.

Reporter: Bianca Firezar
Editor web: Adrian Laboş

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un copil a fost lovit de o mașină condusă de un bărbat în vârstă de 81 de ani în Bistrița. Minorul a ajuns la spital

Un londonez a intrat cu mașina într-un grup de pietoni. Ce l-ar fi împins la gestul extrem

Crăciunul este considerat sărbătoarea familiei. Credinţe, obiceiuri populare şi superstiţii

Accident pe Dunăre, la Budapesta. Două ambarcațiuni de pasageri și un doc au fost avariate, după ce au fost lovite de o barjă

Partenerii noștri