FOTO | Trei persoane, între care şi un copil de 3 ani, au murit într-un accident grav în judeţul Constanţa
Trei persoane, între care şi un copil în vârstă de aproximativ trei ani, au murit, miercuri seara, într-un accident rutier petrecut în judeţul Constanţa şi în care au fost implicate două maşini. O altă persoană a fost rănită.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, miercuri seara, la un accident rutier petrecut în localitatea Ovidiu, acolo deplasându-se un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, trei echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
Echipele de intervenţie ajunse la locul accidentului au constatat că două femei erau decedate. De asemenea, un copil în vârstă de aproximativ trei ani a fost găsit în stop-cardiorespirator, cadrele medicale începând manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse, copilul nu a mai putut fi salvat.
Totodată, în urma accidentului o altă persoană a fost rănită, suferind o fractură la mână şi un traumatism cranian. Victima a fost dusă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii spun că în accident au fost implicate două maşini, iar din primele verificări unul dintre şoferi ar fi încercat să fugă de la locul accidentului, fiind însă găsit de oamenii legii.
Potrivit Poliţiei Judeţene Constanţa, accidentul a avut loc pe DN 2A, unde un autoturism Mercedes se deplasa dinspre M. Kogălniceanu către Constanţa. Pe podul rutier din zona localităţii Ovidiu, maşina a ajuns pe contrasens şi a lovit cu partea din stânga faţă un autoturism Hyundai care se deplasa regulamentar dinspre Constanta către M. Kogălniceanu. În urma impactului, autoturismul Mercedes s-a răsturnat.
În urma accidentului au murit femeia de la volan, fetiţa acesteia în vârstă de 3 ani, mama şoferiţei, iar o altă femeie a fost rănită. Toate victimele se aflau în maşina al cărei şofer era nevinovat.
Şoferul celuilalt autoturism are 33 de ani, este din oraşul Negresti-Oaş, judeţul Satu Mare, şi emana halenă alcoolică.
În urma accidentului circulaţia rutieră a fost oprită pe ambele sensuri.
Sursa: News.ro
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News