Live

Amenzi de peste 47.000 de lei la finalul unei înmormântări din Urziceni

Data publicării:
Înmormântare la Urziceni FOTO: Obiectiv Ialomița

Polițiștii au dat, luni, amenzi în valoare de peste 47.000 de lei, după ce zeci de persoane au participat, duminică, la o înmormântare în orașul Urziceni, județul Ialomița.

Potrivit Poliției Ialomița, la înmormântarea din Urziceni au fost date 70 de amenzi pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19.

Polițiștii fac în continuare verificări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și luarea măsurilor legale ce se impun.

Înmormântarea la care au participat zeci de persoane a avut loc duminică, iar polițiștii au intervenit și au legitimat mai mulți ialomițeni, apoi au aplicat sancțiuni.

Editor : Daniela Chihaia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale. Ce riscă cei care le vând, dar și cei care le cumpără

Poliția îi amendează pe șoferii care nu au montat anvelopele de iarnă pentru drumurile acoperite de zăpadă sau polei

Desființarea ghenelor de bloc, obligatorie până în 2025, în București. Ar trebui să fie înlocuite cu zone de colectare selectivă

Șoferii nu vor mai fi amendați dacă plătesc rovinieta în cel mult 24 de ore de când este valabilă. Legea a fost promulgată

Partenerii noștri