Live

Vacanța de iarnă 2020. Pe ce dată se întorc la școală elevii

Data publicării:
FOTO: Guliver/ Getty Images

Vacanța prilejuită de sărbătorile de iarnă ia sfârșit duminică pentru cei mai mulți dintre bugetari, care se întorc la slujbe luni, 6 ianuarie 2020, pentru prima zi de lucru a acestui an. Elevii (și profesorii lor) se mai pot bucura însă de o săptămână în plus de vacanță. Cursurile încep luni, 13 ianuarie 2020.

Elevii au intrat în vacanța de iarnă vineri, 20 decembrie 2019, când s-a încheiat și primul semestru al anului școlar 2019-2020.

Semestrul al II-lea începe la 13 ianuarie 2020 și se încheie în 12 iunie 2020.

În acest semestru, până la vacanța de Paște, sunt așteptate să fie organizate testările de simulare pentru Evaluarea Națională la clasa a VIII-a și de simulare pentru Bacalaureat, la acestea din urmă putând participa, la probele de română și matematică, și elevii claselor a XI-a. (Modele de subiecte puteți găsi pe edu.ro.)

Elevii claselor a XII-a vor termina cursurile mai devreme, mai exact în 29 mai. Și elevii claselor a VIII-a vor termina anul școlar 2019-2020 mai devreme, în data de 5 iunie 2020.

Pentru clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menţionate, şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

Vacanțele elevilor în anul școlar 2019-2020

Structura anului școlar 2019-2020 prevede că vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel:

* vacanţa de iarnă: 21 decembrie 2019 - 12 ianuarie 2020;

vacanţa de primăvară: 4 aprilie - 21 aprilie 2020;

* vacanţa de vară: 13 iunie - data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 - 2021.

Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar au beneficiat de vacanţă în săptămâna 26 octombrie - 3 noiembrie 2019.

Editor: Luana Păvălucă

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vucic vrea să scape de proteste închizând școlile din Serbia mai devreme pentru vacanța de iarnă

Atac armat la o școală din Croația. O fetiță de 7 ani a fost ucisă, alte șase persoane au fost rănite

Elevii din ciclul preuniversitar pot promova doi ani de studiu într-unul, sub anumite condiții. Anunţul Ministerului Educaţiei

Alertă la o școală din Iași. Mai mulți copii s-au intoxicat într-un laborator de chimie

Partenerii noștri