Live

Sorin Cîmpeanu: Până la începutul săptămânii viitoare, vor fi livrate în şcoli 10 milioane de teste COVID

Data actualizării: Data publicării:
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Zece milioane de teste de salivă pentru COVID-19 destinate preşcolarilor, elevilor şi angajaţilor din învăţământ vor fi livrate până la începutul săptămânii viitoare în şcoli, a anunţat, vineri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

"Până la începutul săptămânii viitoare, vor fi livrate în şcoli 10 milioane de teste pentru preşcolari, elevi şi angajaţi din învăţământ. Ministerul Educaţiei, la solicitarea Inspectoratului General Pentru Situaţii de Urgenţă, a transmis repartizarea pe judeţe pentru primul lot de teste rapide pe baza de salivă (10 milioane de teste) pentru a putea fi utilizate începând de săptămâna viitoare, cea de-a doua săptămâna a semestrului 2. Apreciem deblocarea procesului de achiziţie a testelor, atât de necesare pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă sanitară a şcolilor şi grădiniţelor", a declarat ministrul, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, până acum au fost livrate în şcoli 14,5 milioane teste.

"Urmează cele 10 milioane în acest weekend. Apoi suntem asiguraţi că va fi o aprovizionare ritmică, în corelaţie cu necesarul", a precizat ministrul Educaţiei.

Procesul de achiziţie a 18.500.000 de teste rapide de salivă pentru depistarea COVID-19 a fost reluat după ce, vineri, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins, ca nefondată, contestaţia depusă de un operator economic privind această achiziţie, a anunţat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sârbii au aflat că o țară a intrat de partea kosovarilor în ”războiul” cu România și nu s-au abținut: ”Fără nicio rușine”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kremlinul confirmă ceea ce Trump a negat: a primit teste COVID de la fostul președinte în pandemie

„Mica unire” a politicienilor de la București. Puterea și Opoziția au intrat în horă de Ziua Principatelor Române

Anchetă după ce mii de teste Covid expirate au fost găsite la marginea unei păduri, lângă Buzău

PNL îl propune pe Sorin Cîmpeanu vicepreşedinte la Senat, iar pe Florin Roman vicepreşedinte la Cameră

Partenerii noștri