Live

Peste 150.000 de cereri, la nivel național, pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, în anul școlar 2020-2021

Data actualizării: Data publicării:
Cursuri suspendate la mai multe colegii şi licee din cauza COVID-19 în Prahova. Foto: Onquam Photos / Octav Ganea

Peste 150.000 de cereri au fost depuse, la nivel național, pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, în anul școlar 2020-2021. Dintre acestea, peste 1.100 au fost respinse, informează Mediafax.

Ministerul Educației și Cercetării a centralizat situația preliminară a cererilor de înscriere în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021, după prima etapă de cuprindere în clasa pregătitoare (8 – 20 iulie), prevăzută de calendarul modificat și completat în luna mai prin ordin de ministru.

Astfel, potrivit datelor înregistrate în sistem, au fost completate și depuse, la nivel național, în perioada 4 martie - 7 iulie 2020, 150.503 cereri, fiind admise 149.307 cereri.

Dintre cele 150.503 cereri completate și depuse, 131.599 de cereri vizează copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2020, inclusiv, iar 18.904 cereri, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2020, inclusiv.

În această primă etapă, repartizarea copiilor s-a realizat pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse, inclusiv prin aplicația informatică, de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali și în baza deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare pentru copiii din alte circumscripții școlare.

În a doua etapă va fi asigurată înscrierea, pe locurile libere, a copiilor care nu au participat la prima etapă sau nu au fost distribuiți

În a doua etapă (21 - 31 iulie) va fi asigurată înscrierea, pe locurile libere, a copiilor care nu au participat la prima etapă sau nu au fost distribuiți, din diferite motive, conform procedurii elaborate de inspectoratul școlar județean/al municipiului București.

În perioada 1 - 4 septembrie sunt prevăzute centralizarea și soluționarea, de către inspectoratele școlare, a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ. De asemenea, inspectoratele școlare vor soluționa orice alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului.

În situația transmiterii documentelor pe e-mail, prin poștă, cu confirmare de primire, documentele utilizate pentru înscrierea în clasa pregătitoare vor fi solicitate și în format fizic, în termen de maximum două săptămâni de la începerea cursurilor.

Toate unitățile de învățământ au obligația de a oferi informații referitoare la procedura de înscriere a copiilor în învățământul primar, indiferent dacă părinții au sau nu au domiciliul în circumscripția respectivă.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministerul Educaţiei anunță în ce condiții se pot suspenda cursurile luni din cauza alegerilor

Înscrierea în clasa pregătitoare pentru 2025-2026, potrivit Ministerului Educației. Condiții pentru copiii care nu au fost la grădiniță

Avarie majoră în Craiova. Peste 100.000 de oameni au rămas fără apă și căldură, în timp ce activitatea Uzinei Ford a fost sistată brusc

Copiii din localitățile afectate de inundații vor învăța în școli improvizate. Patru clădiri modulare, scoase de la Rezervele de Stat

Partenerii noștri