Live

E. Andronescu: Cum e posibil ca un copil de ciclul primar să treacă în gimnaziu fără să ştie să citească, să calculeze?

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Shutterstock

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi seară, că este dreptul preşedintelui să ceară reexaminarea modificărilor aduse la Legea Educaţiei, fiind ”o practică legislativă firească”. Andronescu a afirmat, însă, că reducerea numărului de ore s-a făcut la recomandarea Ministerului Sănătăţii.

Ecaterina Andronescu a fost întrebată, joi seară, la Antena 3, dacă a fost surprinsă de decizia preşedintelui de a trimite la reexaminare modificările la Legea Educaţiei.

”Pe mine nu m-a surprins, este un proiect legislativ care a trecut prin cele două camere. Senatul este camera decizională, prin vot a ajuns la preşedinte pentru promulgare. Este dreptul preşedintelui să ceară reexaminarea acestui proiect legislativ. Până aici suntem într-o practică legislativă cât se poate de firească. Am avut nenumărate proiecte legislative, iniţiative sau ordonanţe care au fost întoarse spre reexaminare”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Aceasta a precizat că reducerea numărului de ore s-a făcut la recomandarea Ministerului Sănătăţii.
Ecaterina Andronescu a afirmat, însă, că a fost surprinsă de declaraţiile consilierului prezidenţial pe probleme de Educaţie, Ligia Deca, cu care are o relaţie de comunicare.

”Am fost puţin surprinsă, că am o relaţie de comunicare cu doamna Deca şi m-a surprins puţin că putem să discutăm şi lucrurile acestea ca să nu se rostogolească în felul acesta. Dar nu e târziu nici mâine, nici poimâine pentru că până la urmă sistemul de învăţământ nu este nici al lui Andronescu, nu este nici al acestui Guvern, este un sistem de învăţământ care trebuie să ne pună în situaţia să lucrăm toţi ca el să crească în performanţă”, a mai spus Andronescu.

Aceasta a precizat că datele pe care le-a găsit la Ministerul Educaţiei au îngrijorat-o, fiind nevoie de remediarea problemei.

”De o lună şi ceva de când sunt la minister mă uit pe statistici şi sunt foarte îngrijorată pentru că, să ai la clasa a VIII-a 36% la sută dintre elevi care nu iau nota 5 la examenul de Evaluare, o asemenea situaţie nu are cum să nu te îngrijoreze şi atunci sigur încercăm să găsim formule în aşa fel încât să remediem aceste situaţii. (...) Unul din motive este programa prea condesată, prea condensată pentru vârsta elevilor şi va trebui să ne aplecăm. O altă problemă, trebuie să ne uităm cu ochii largi deschişi către profesori. Cum este posibil ca un copil de ciclul primar să treacă în gimnaziu fără să ştie să citească, să calculeze? Sunt elemente esenţiale. Mulţi elevi cu note mari în gimnaziu nu fac faţă la examenul de evaluare de la clasa a opta şi te întrebi cum au ajuns acolo. Noi deja am gândit nişte formule care să ne facă din mers să corectăm lucrurile. De exemplu, am discutat în minister să găsim formula de a organiza ore remediale, începând din ciclul primar şi continuând până în gimnaziu, până să corectăm programele care reprezintă o chestiune mai de durată şi mai de dezbatere”, a mai spus Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educaţiei afirmă că viitoarea lege a educaţiei trebuie să făcută prin dezbatere publică cu toţi cei interesaţi şi pricepuţi, fiind dispusă să participe la consultări la Cotroceni pe această temă.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, joi, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, iar consilierul prezidenţial Ligia Deca a explicat că modificările aduse riscă să afecteze calitatea şi coerenţa procesului educaţional, considerând că o “modificare bruscă nefundamentată riscă să producă efecte dezastruoase pentru întreaga comunitate şcolară”. De asemenea, aceste schimbări ar putea duce la apariţia unor disponibilizări în învăţământ.

Sursa: news.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații. Elevă: „Trebuie să convingem sponsorii”

România cheltuiește mai puțini bani pentru educație decât Benin și Zambia, raportat la PIB

Războiul primarului din Constanța cu părinții elevilor din oraș. Edilul cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant

Protest în școlile din Focșani. Elevii sunt îndemnați să vină cu pături și mănuși la ore: „Căldura nu este o materie opțională”

Partenerii noștri