Live

Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă: Elevii care au picat examenul în vară dau proba la Limba şi literatura română

Data actualizării: Data publicării:
A doua sesiune a Bacalaureatului a început pe 19 august, Foto: Shutterstock

Absolvenții clasei a XII-a susțin luni, 19 august, prima probă scrisă a sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2024, cea la Limba şi literatura română. Celelalte probe scrise sunt programate să se desfăşoare până joi, iar primele rezultate vor fi afişate în 26 august. 

Probele scrise din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului naţional de bacalaureat 2024 încep cu cea la Limba şi literatura română – proba E.a). Marţi va avea loc proba obligatorie a profilului – proba E.c), miercuri proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d), iar joi cea la Limba şi literatura maternă – proba E.b).

Probele încep la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli este permis, în baza actului de identitate, până la ora 8:30.

Pentru rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei (3) ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.

Potrivit Ministerului Educaţiei, pot beneficia de prelungirea timpului de lucru candidaţii cărora li s-a aprobat o solicitare în acest sens, conform Procedurii de asigurare a condiţiilor privind egalizarea şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare, potrivit News.ro.

Candidaţii care deţin materiale/obiecte interzise (telefoane mobile, manuale, culegeri, însemnări etc., precum şi alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare) vor fi îndrumaţi spre o sală special amenajată pentru depozitarea acestora.

În zilele în care sunt programate probe scrise, Ministerul Educaţiei pune la dispoziţia celor interesaţi, între orele 8:00 şi 16:00, linia TELVERDE 0800 801 100 pentru sesizarea eventualelor disfuncţionalităţi privind organizarea/desfăşurarea examenului.

Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului a început, în 8-9 august, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A. În 9 august a avut loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, iar în 12 august evaluarea competenţelor digitale – proba D, În 13-14 august s-a desfăşurat evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C.

Afişarea rezultatelor la probele scrise va avea loc în 26 august, până la ora 12.00, iar contestaţiile pot fi depuse între orele 12.00 – 18.00. Contestaţiile vor fi rezolvate în perioada 27-29 august, iar afişarea rezultatelor finale se va face în 30 august.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rezultatele finale la Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă, au fost publicate

BAC 2024, sesiunea de toamnă. Subiectele și baremele la proba obligatorie a profilului au fost publicate

BAC 2024, sesiunea de toamnă. Subiectele de la proba de Limba și literatura română au fost publicate

Sesiunea de toamnă la Bacalaureat 2024. Când încep înscrierile

Partenerii noștri