Două cluburi din Mamaia au fost închise în urma controalelor
Două cluburi din Mamaia au fost închise azi-noapte, în urma unor controale. Alte 3 au fost amendate.
Fenomen spectaculos pe litoral. Mii de meduze au invadat Marea Neagră
Rareș Bogdan, despre terenul de golf de la vila Neptun: „E o pajiște cu trei găuri. Așa pot să fac și eu”
Imagini cu plaja din Năvodari, care a fost distrusă după furtunile puternice de pe litoral
Invazie de alge pe litoral
18 turiști cazați la un hotel din Olimp au ajuns la spital
Revoltă într-o localitate măturată de inundații. Paturi oferite de autorități sinistraților s-au rupt
Litoralul, devastat după furtuni. Prefect: Vom cere mâine containere pentru cei cu casele afectate, de la rezerva de stat
Litoralul, afectat de furtuni puternice. Inundații în mai multe stațiuni
Momente dramatice la Costinești
Cinci cluburi au fost verificate de Protecția Consumatorului. Trei dintre ele au fost amendate cu 40.000 de lei.
Unui club i-a fost închisă bucătăria pentru că au fost descoperit multe nereguli, iar unui alt club din nordul stațiunii Mamaia i-a fost suspendată activitatea – bucătărie, bar și plajă, pentru că nu erau respectate regulile de distanțare.
Este vorba despre Breeze și Fratelli, unul dintre ele având în administrare și o zonă de plajă, arată Protecția Consumatorului.
Aceste unități pot fi redeschise doar după ce sunt rezolvate problemele descoperite de Protecția Consumatorului, iar verificările vor fi făcute de comisari ANPC care trebuie să își dea acordul pentru redeschidere.
Potrivit unui comunicat de presă, cele mai importante abateri întâlnite de comisarii ANPC, în timpul controlului sunt:
- comercializarea înghețatei cu data limită de consum depașită,
- comercializarea preparatelor culinare cu eticheta care indica data de preparare cu o zi sau două în urmă,
- comercializarea preparatelor culinare fără etichete cu elemente de identificare,
- utilizarea sosurilor producție proprie păstrate în recipienți reutilizați de băuturi răcoritoare,
- utilizarea bureților de sârmă,
- utilizarea unei camere de gheață complet neigienizată,
- lipsa de informare a consumatorilor cu privire la produse preparate care provin din produse decongelate.
- schimbarea termică a stării produselor față de cea indicată de producător
- utilizarea unor recipiente din plastic, email sau cuțite, fără destinație pentru alimentație publică
- utilizarea unor vitrine de frig neigienizate, cu grătare și ventilație ruginite, chedere deteriorate și cu urme de mucegai
- prezența tavanului cu fante decupate din care pot cădea diverse impurități în preparatele culinare
- lipsa coșurilor de gunoi cu acționare la picior
- lipsa graficului de temperatură pe frigidere și lipsa graficului de schimbare ulei la sistemele de gătit
- existența muștelor și lipsa dotării cu aparate împotriva insectelor
- utilizarea unui spațiu de vânzare și depozitare la bar complet neigienizat
- depozitarea băuturilor răcoritoare direct pe paviment
- utilizarea de topping pentru diverse sortimente de băuturi fără data deschiderii menționată pe etichetă și depozitate în razele soarelui
- închrierea șezlongurilor neigienizate și pătate
- lipsa afișării regulamentului de plajă la loc vizibil, scris cu caractere foarte mici, greu lizibil
- comercializarea preparatelor aflate în camera de frig si în frigiderul din interiorul bucătăriei fără elemente de identifcare și caracterizare
- utilizarea unor mese de lucru ruginite acoperite cu blat exfoliat și cu pereți laterali mucegăiți
- existența unei guri de aerisare a hotei de bucătărie neacoperită și a grilajului ventilatoarelor plin cu praf.
Editor web: Monica Bonea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News