Live

Doi tineri de 24 și 34 de ani, nevaccinați, sunt în stare gravă la ATI. Medic: Șansele sunt minine. Următoarele 2-3 zile sunt critice

Data publicării:
Pacient la terapie intensivă. Foto: Getty Images

Valul 4 al pandemiei COVID îi afectază și pe tineri. Un bărbat de 24 de ani este cel mai tânăr pacient COVID din România internat în acest moment la terapie intensivă. Tânărul, care nu s-a vaccinat împotriva COVID-19, se află în secția ATI de la spitalul Victor Babeș din Timișoara. Un alt tânăr, în vârstă de 34 de ani, tot nevaccinat, se află de asemenea la terapie intensivă. Medicul Cristian Oancea, managerul spitalului de boli infecțioase Victor Babeș din Timișoara, a vorbit la Digi24 despre starea celor doi pacienți.

Medicul spune că este vorba, cel mai probabil, despre infectare cu tulpina Delta a coronavirusului.

Oancea a spus că tânărul de 24 de ani „a stat acasă până într-o fază critcă, când plămânii erau distruși undeva la 60-65%”.

„A mers în terapie intensivă și astăzi colegii l-au intubat, pentru că efortul respirator era foarte mare și nu mai putea fi susținut de organism”, a explicat el.

„Avem doi tineri în stare critică, unul de 24 de ani și altul de 34 de ani, care sunt amândoi nevaccinați și care nu credeau în COVID”, a spus Oancea.

Medicul a povestit că bărbatul de 34 de ani s-a întors din Italia, unde a fost în excursie cu un coleg.

„Colegul lui de cameră, vaccinat, nu are nimic, el, nevaccinat, este în terapie intensivă, intubat. Un exemplu mai elocvent nu poate să existe. Și noi vorbim din practica medicală și nu din ce citim pe Google”, a spus Oancea.

El a adăugat că șansele lor sunt „minime”: „Se fac eforturi supraomenești ca să fie salvați, următoarele 2-3 zile sunt critice pentru amândoi. Sperăm și într-o minune și sperăm ca și colegii să găsească soluțiile necesare și organismul lor să aibă puterea de a învinge boala”.

„Dacă nu te vaccinezi, nu înseamnă că dacă ești tânăr și treci prin boală faci o formă ușoară. Avem deja două cazuri concrete în Timișoara, dl Arafat (șeful DSU Raed Arafat, n.r.) a mai atras atenția pe două cazuri de 30 de ani”, a spus Oancea.

Medicul a spus că cei doi pacienți de la Victor Babeș sunt ușor supraponderali, iar unul din ei are și o ușoară hipertensiune, dar că acestea nu sunt comorbidități grave la tineri.

„Să ai 5,6, 10 kilograme în plus nu putem să numim o comorbiditate importantă, dar totuși este un factor de risc”, a spus el. Problema, adaugă medicul, este că cei doi nu au fost vaccinați.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Coronavirusul SARS-CoV-2 și răspunsul imun înnăscut. Descoperirile care ajută la dezvoltarea unor medicamente mai eficiente

Opoziția cere demisia lui Pedro Sanchez, acuzat de corupție. O plângere va fi depusă pentru anchetarea partidului premierului Spaniei

Partenerii noștri